Program de lucru

8.30 AM - 16.00 PM

Transport gratuit

La comenzile peste 200 Lei

sapientia@itrc.ro

Primim comenzi si pe email

Telefon: 0754-826-814

Comandă online acum!

Program de lucru

8.30 AM - 16.00 PM

Transport gratuit

La comenzile peste 200 Lei

sapientia@itrc.ro

Primim comenzi si pe email

Telefon: 0754-826-814

Comandă online acum!

Coș cumpărături
coș
produs - 0,00 RON

Nu aveți produse în coșul de cumpărături.

Subtotal
0,00 RON

Scrisorile pascale

Mai multe vizualizări

Scrisorile pascale

Atanasiu de Alexandria


Fii primul care evalueaza acest produs.

Paştele nu este pur şi simplu o sărbătoare ca oricare alta: aşa cum Euharistia este desemnată deseori sub titlul de „Sacramentul sacramentelor”, putem spune, pe bună dreptate, că Paştele este „Sărbătoarea sărbătorilor”, sau „Solemnitatea solemnităţilor”; este desăvârşirea Paştelui ebraic, în cadrul căruia se comemora ieşirea poporului din sclavia egipteană prin trecerea miraculoasă a Mării Roşii, prin proclamarea faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a săvârşit, şi anticiparea Paştelui final la care este chemată Biserica.

Detalii

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Scrisorile pascale, scrisă de sfântul Atanasiu de Alexandria și traduse în limba română de pr. dr. Lucian Dîncă. Cartea apare în colecţia Patrologie, formatul 17x24, are 334 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 30 lei.

 

Paştele nu este pur şi simplu o sărbătoare ca oricare alta: aşa cum Euharistia este desemnată deseori sub titlul de „Sacramentul sacramentelor”, putem spune, pe bună dreptate, că Paştele este „Sărbătoarea sărbătorilor”, sau „Solemnitatea solemnităţilor”; este desăvârşirea Paştelui ebraic, în cadrul căruia se comemora ieşirea poporului din sclavia egipteană prin trecerea miraculoasă a Mării Roşii, prin proclamarea faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a săvârşit, şi anticiparea Paştelui final la care este chemată Biserica.

Însă Paştele nu a fost dintotdeauna o instituţie imuabilă şi uniformă, ci a cunoscut un proces continuu de dezvoltare încă de la începuturile creştinismului. Mai exact, este vorba despre o dublă dezvoltare: mai întâi, un proces de diversificare a sărbătorii, şi apoi o evoluţie istorică a tradiţiilor particulare pornind de la un fond comun.

Scrisorile pascale ale sfântului Atanasiu de Alexandria (297-373), publicate în cartea de faţă, traduse în limba română de pr. dr. Lucian Dîncă, se deschide cu un vast studiu introductiv, realizat de traducător. În acest studiu, după o prezentare succintă a originii Paştelui la iudei, precum şi o descriere sumară a teologiei şi tradiţiilor legate de această sărbătoare, părintele Dîncă trece la expunerea viziunii Noului Testament cu privire la sărbătoarea Paştelui şi a evoluţiei ei în primele secole ale creştinătăţii, evidenţiind concepţiile mai multor sfinţi părinţi cu privire la Paște până la Conciliul I ecumenic de la Niceea (325), unde s-a hotărât, printre altele şi celebrarea în comun, la aceeaşi dată, a marii sărbători a creştinătăţii. În centrul acestui studiu, părintele prezintă bogata gândire a sfântului Atanasiu de Alexandria cu privire la „Sărbătoarea sărbătorilor”. După câteva date biografice ale acestui mare teolog care a marcat, prin amprenta gândirii sale teologice şi spirituale, întreg secolul al IV-lea al creştinismului, sunt prezentate pe scurt principalele opere ale lui Atanasiu: Împotriva păgânilor, Despre întruparea Cuvântului, Viaţa sfântului Anton cel Mare, Apologia împotriva arienilor, Despre fericire, numeroasele Scrisori pastorale etc.

Atanasiu, s-a născut în jurul anului 297, la Alexandria, dintr-o familie creştină de origine greacă. Din operele sale constatăm că a fost un om erudit, bun cunoscător al Bibliei. Încă de tânăr se naşte în el dorinţa de a-şi consacra viaţa idealului monastic. În anul 319 este hirotonit diacon de către episcopul său Alexandru, alături de care în 325 participă la Conciliul de la Niceea. După moartea lui Alexandru (328), îi succedă pe tronul episcopal şi îşi va păstori turma până la moartea sa (373). Însă, ca păstor, nu a avut o viaţă prea fericită, fiind nevoit ca de cinci ori să ia drumul exilului din cauza unor comploturi (17 ani din cei 45 cât a fost episcop i-a petrecut în exil, departe de credincioşii săi, cu care întreţinea legătura şi prin intermediul acestor scrisori pascale).

După acest studiu introductiv, sunt prezentate propriu-zis scrisorile pascale, începând de la cea din anul 329 până la cea din anul 373, fiecare scrisoare fiind precedată de o scurtă expunere a contextului istoric în care a fost redactată şi de o scurtă prezentare a structurii scrisorii. Printre principalele teme pascale dezvoltate de Atanasiu în aceste scrisori, expuse şi în studiul introductiv, menţionăm doar câteva: Cristos, mort şi înviat – adevăratul Miel pascal; postul – o pregătire sufletească şi trupească pentru marea sărbătoare; Paştele – victoria lui Cristos asupra morţii etc. Cartea se încheie cu câteva anexe care-l pot ajuta pe cititor să-l cunoască şi să-l înţeleagă mai bine şi mai uşor pe acest mare sfânt părinte al Bisericii.

Recomandăm această lucrare tuturor celor care doresc să cunoască şi să se hrănească din gândirea teologică şi spirituală a lui Atanasiu de Alexandria cu privire la cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, dar şi celor care doresc să cunoască contextul istoric în care acest mare sfânt a reuşit, în ciuda persecuţiilor, să dea o atât de frumoasă mărturie de credinţă.

Laurenţiu Turbuc

 

Sfântul Atanasiu de Alexandria, Scrisorile pascale, Iaşi 2013, 334 p., 17x24, ISBN 978-606-578-082-8, 30 lei.

Mai multe informatii

Autor Atanasiu de Alexandria
Titlu Scrisorile pascale
Editura Sapientia
Colecția Patrologie
An apariție 13 apr. 2013
Număr pagini 334
ISBN 978-606-578-082-8

Recenzii client

Scrie propria ta recenzie

Faceti recenzie la: Scrisorile pascale

Etichete produs

Foloseste spatii intre etichete. Foloseste apostrof (') pentru fraze.

Fabian David