Nu aveți produse în coșul de cumpărături.
Detalii
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței,scrisă de Comisia Teologică Internaţională și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecţia „Magisterium”, formatul 14x20, are 92 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.
„Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu și vă va vesti” (In 16,12-15).
Relaţia Dumnezeu-om-creaţie nu poate fi sesizată în dimensiunea sa reală, deci conform revelaţiei divine, decât plecând de la dogma Sfintei Treimi. Din această cauză, modul de înţelegere a Treimii şi-a pus amprenta specifică asupra doctrinelor confesionale şi a vieţii creştine în istorie. Iar când această înţelegere nu s-a conformat revelaţiei, consecinţele nefaste nu au întârziat să apară, afectând, pe de o parte, unitatea Bisericii, iar pe de altă parte, provocând antagonisme între spiritualitate şi responsabilitate.
Documentul elaborat de Comisia Teologică Internațională, Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței (2014), își propune să scoată în evidență tocmai câteva aspecte ale discursului creștin despre Dumnezeu, care cer, în contextul actual, o clarificare teologică specifică. Ocazia acestei clarificări este teoria argumentată în mod diferit, conform căreia există un raport necesar între monoteism și războaiele religioase. Discuția în jurul acestei conexiuni a scos în evidență multe motive de înțelegere greșită a doctrinei religioase, așa încât au întunecat gândirea creștină autentică despre unicul Dumnezeu.
Cartea este împărțită în cinci capitole. În primul capitol, „Suspiciuni cu privire la monoteism”, teologii care fac parte din Comisie au încercat să ilustreze, pornind de la adevărul lui Isus Cristos, raportul dintre revelația lui Dumnezeu și umanismul nonviolent. Au făcut acest lucru prin reexpunerea câtorva implicații ale doctrinei deosebit de potrivite pentru a lumina discuția de astăzi: fie cât privește înțelegerea autentică a mărturisirii trinitare a Dumnezeului unic, fie cât privește deschiderea revelației cristologice la răscumpărarea legăturii dintre oameni.
În cel de-al doilea capitol, „Inițiativa lui Dumnezeu în drumul oamenilor”, este tratat orizontul credinței biblice, cu atenție deosebită la tema „paginilor sale dificile”: adică acelea în care revelația lui Dumnezeu se află implicată în formele violenței dintre oameni.
Al treilea capitol, „Dumnezeu, pentru a ne salva de la violență”, își propune să aprofundeze evenimentul morții și învierii lui Cristos, în cheia reconcilierii dintre oameni.
În capitolul IV, „Credința în confruntare cu vastitatea rațiunii”, reflecția Comisiei Teologice Internaționale se angajează în ilustrarea aproximărilor și implicațiilor filosofice ale gândirii lui Dumnezeu. Aici sunt atinse, printre altele, punctele de discuție cu ateismul de astăzi, unite pe larg în tezele unui naturalism antropologic radical.
În sfârșit, în cel de-al cincilea capitol, „Fiii lui Dumnezeu risipiți și adunați”, sunt rezumate elementele caracterului specific creștin care definesc angajarea mărturiei ecleziale pentru reconcilierea oamenilor cu Dumnezeu și între ei.
Cartea se adresează tuturor celor care doresc să își aprofundeze credința în Sfânta Treime, dar și celor care vor să afle poziția reafirmată astăzi a Biserici cu privire la această fundamentală dogmă a credinței creștine.
Laurențiu Turbuc
Comisia Teologică Internaţională, Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței, Iaşi 2014, p. 92, 14x20, ISBN 978-606-578-173-3, 8 lei.
Mai multe informatii
Autor | Comisia Teologică Internaţională |
---|---|
Titlu | Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței |
Editura | Sapientia |
Colecția | Magisterium |
An apariție | 1 ian. 2014 |
Număr pagini | 92 |
ISBN | 978-606-578-173-3 |