Patrologie

rin natura sa de fiinţă raţională, omul îşi pune deseori întrebări. Acestea pot fi oneste sau răutăcioase, cu bună credinţă sau doar batjocoritoare. Atitudinea omului contemporan faţă de Dumnezeu s-a schimbat radical: dacă înainte de perioada modernă Dumnezeu era stăpânul suveran, transcendent şi măreţ, unul în faţa căruia omul trebuia să arate evlavie şi respect, această perspectivă a fost treptat abandonată.

Sfinţii părinţi s-au remarcat în istorie ca exemple vii, trăitori ai unei vieţi de mare sfinţenie, ca oameni ale căror lucrări erau fost pătrunse de Duhul Sfânt, ca luptători eminenţi împotriva ereziilor şi ca mari apărători ai Biserici. Activitatea lor a vizat în mare măsură şi slujirea sacerdotală pe care au prezentat-o, ridicând-o la înalte culmi, în scris sau în faptă. Profunzimea acestui sacrament al Preoţiei, dar şi sentimentul nevredniciei de care erau convinși i-a determinat pe sfinții părinți să lase moștenire numeroase lucrări, tratate şi scrieri care caută să pună în atenţia cititorilor minunata slujire sacerdotală.

Cartea de fata prezinta frumusetea trupului Bisericii si a continentei crestine dupa sfântul Grigorie de Nyssa. Autorul, pr. dr. Eduard Ferent, este profesor de teologie dogmatica la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi.

Scriitorii crestini din primele cinci veacuri crestine, pe care îi numim parintii Bisericii, au fiecare o fizionomie proprie cu trasaturi bine conturate. Ar fi usor sa-i clasificam dupa anumite criterii prestabilite si sa vedem în Augustin un emotiv activ si, împreuna cu H. Marrou, în Ioan Crisostomul un introvertit. Sau, dimpotriva, caci nu putem avea încredere în toate clasificarile, sa spunem, de exemplu, ca Grigore din Nazianz era un tip nelinistit, care avea nevoie de caldura si prezenta cuiva, iar Tertulian, unul pesimist, independent, nesatisfacut.