Teologia istoriei la sfântul Bonaventura

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Teologia istoriei la sfântul Bonaventura, scrisă de Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) și tradusă în limba română de Dan Siserman. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 239 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Ediţia de faţă a studiului despre teologia istoriei la sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ludwig-Maximilian” din München şi publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977].

Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece şi asupra gândirii teologice medievale.

Mult mai atras de tradiţia augustiniană decât de cea tomistă, Ratzinger alege să se dedice celui mai mare reprezentant al augustinismului medieval, sfântul Bonaventura. Dacă lucrarea sa de doctorat acoperea o temă de ecleziologie, în cadrul lucrării de abilitare el decide să cerceteze cealaltă mare temă a teologiei fundamentale, anume conceptul de Revelaţie. Cercetarea conceptului de Revelaţie la Bonaventura avea însă să se dezvăluie ca fiind în strânsă legătură cu înţelegerea istoriei care provenea din fenomenul reprezentat de Francisc de Assisi şi din profeţiile lui Gioacchino da Fiore. Astfel, lucrarea sa de abilitare înmânată comisiei la sfârşitul anului 1955 purta titlul Înţelegerea revelaţiei şi teologia istoriei la Bonaventura.

În urma obţinerii acestui titlu academic, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, pe atunci în vârstă de 30 de ani, a putut să înceapă o strălucitoare carieră academică, ce îl va purta timp de 20 de ani pe la cele mai importante catedre de teologie din Germania.

Dan Siserman

***

Preocuparea pentru teologia şi filosofia istoriei apare, înainte de toate, în timpurile de criză ale istoriei umane. Astfel, prima mare teologie creştină a istoriei, De civitate Dei contra paganos a sfântului Augustin de Hippona, a emers din criza Imperiului Roman. În acea carte, viaţa acelei epoci şi-a găsit o formă ordonată şi aparent definitivă. De atunci, încercarea de a înţelege istoria într-o manieră teologică nu a mai reprezentat niciodată ceva străin pentru teologia occidentală.

De fapt, deja din perspectiva Noului Testament şi a escatologiei sale, istoria devenise fundamental „critică”. Însă, în Evul Mediu de vârf, mai precis în secolul al XIII-lea, această încercare de scrutare a istoriei a atins un nou punct culminant. Motivele acestui lucru ţin, în primul rând, de noul tip de profetism istoric dezvoltat de abatele Gioacchino da Fiore şi, în al doilea rând, de faptul că acest profetism istoric şi-a câştigat forţa inflamatoare prin confirmarea extraordinară care şi-a găsit concreteţea în persoana şi activitatea sfântului Francisc de Assisi. Aceste două elemente s-au răsfrânt într-o profundă interogare a formei medievale a istoriei, din care s-a putut dezvolta o nouă şi amplă teologie a istoriei.

Acest al doilea nou vârf de referinţă al reflecţiei creştine asupra istoriei îl reprezintă Collationes in Hexaemeron a sfântului Bonaventura de Bagnoregio. Prin urmare, studiul de faţă, care este destinat să fie o prezentare a teologiei istoriei sfântului Bonaventura, va fi preocupat în primul rând de analizarea acestei lucrări. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea relaţia dintre această lucrare şi întreaga operă bonaventuriană şi nici să ocolim rădăcinile pe care această operă le are în universul spiritual de care aparţinea Bonaventura.

Prin urmare, putem stabili următorul plan pentru studiul de faţă: în primul rând, trebuie să scoatem la lumină afirmaţiile de teologie a istoriei care sunt conţinute în Collationes in Hexaemeron şi să le supunem unei analize precise şi detaliate. Din păcate, aceste afirmaţii nu sunt prezentate de către Bonaventura într-un mod sistematic, ci doar dispersat şi adesea într-o formă enigmatică şi obscură (Capitolul I). Apoi, pe baza acestor afirmaţii particulare, vom încerca să scoatem la suprafaţă ideea centrală a lui Bonaventura despre speranţa istorică (Capitolul II). Această prezentare a doctrinei sfântului Bonaventura ar trebui mai apoi să ne permită să o încadrăm în fluxul tradiţiei, fie şi numai într-un mod sintetic (Capitolul III). În cele din urmă, plecând de la cunoştinţele dobândite în acest studiu, vom încerca să contribuim la problema devenită din nou controversată a formei gândirii bonaventuriene în general (Capitolul IV).

Joseph Ratzinger