Totum amoris est. Scrisoare apostolică în al IV-lea centenar al morții sfântului Francisc de Sales
- Cod produs: SAP1866
- Disponibilitate: În stoc
10,00 Lei
Categorii:
- Cărți,
- Cărți - Magisterium,
- Autori,
- Colectia,
- Editura,
- Editura - Sapientia,
- Colectia - Magisterium,
- Autori - Papa Francisc
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Totum amoris est. Scrisoare apostolică în al IV-lea centenar al morții sfântului Francisc de Sales, scrisă de Papa Francisc și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 32 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.
„Un fin interpret” al timpului său, căruia îi era „sete de Dumnezeu” într-un mod nou, şi un „extraordinar director de suflete”, capabil să ajute persoanele să-l caute pe Domnul în propria inimă şi să-l găsească în caritate. Aşa îl descrie papa Francisc pe sfântul Francisc de Sales în scrisoarea apostolică Totum amoris est, „Totul aparține iubirii”, scrisă cu ocazia celui de-al IV-lea centenar al morții învățătorului Bisericii, patron al jurnaliștilor şi comunicatorilor, episcop „exilat” de Geneva. Despre sfântul francez, născut în castelul din Sales, în Savoia, la 21 august 1567, şi mort la Lyon la 28 decembrie 1622, papa subliniază vocația de a se întreba „în fiecare circumstanță a vieţii unde se află cea mai mare iubire”. Nu întâmplător sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit „Învățător al iubirii divine”, aminteşte papa Francisc, nu numai pentru că a scris despre ea „un Tratat voluminos, ci mai ales pentru că a fost martor al ei”.
În schimbarea timpurilor, noi oportunități pentru vestirea Evangheliei
După ce s-a întrebat „despre moştenirea sfântului Francisc de Sales pentru epoca noastră”, pontiful explică faptul că a găsit „iluminante ductilitatea şi capacitatea viziunii sale”. În anii petrecuţi în Parisul de la începutul secolului al XVII-lea, cel pe care Benedict al XVI-lea l-a definit „apostol, predicator, scriitor, om de acțiune şi de rugăciune”, dobândește „percepția limpede a schimbării timpurilor”. Şi în aceste noutăți „el însuși nu şi-ar fi imaginat vreodată să recunoască o atare oportunitate pentru vestirea Evangheliei. Cuvântul pe care l-a iubit încă din tinerețea sa era capabil să se impună, deschizând orizonturi noi şi imprevizibile, într-o lume aflată în tranziție rapidă”. Şi aceasta, pentru papa Francisc, „este ceea ce ne aşteaptă ca misiune esențială şi pentru epoca noastră aflată în schimbare: o Biserică non-autoreferenţială, liberă de orice mondenitate, dar capabilă să locuiască în lume, să împărtăşească viaţa oamenilor, să meargă împreună, să asculte şi să primească”. Este ceea ce a făcut sfântul Francisc de Sales, care ne invită, afirmă papa, „să ieşim dintr-o preocupare excesivă faţă de noi înșine, faţă de structuri, faţă de imaginea socială şi să ne întrebăm mai degrabă care sunt nevoile concrete şi așteptările spirituale ale poporului nostru”.
A-l căuta pe Dumnezeu în inimă şi în istorie
Un „stil de viaţă plin de Dumnezeu” explică papa Francisc, motivat astfel de sfântul episcop: „Dacă omul se gândeşte cu un pic de atenţie la divinitate, simte imediat o oarecare dulce emoție la inimă, ceea ce dovedește că Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane”. Aceasta, pentru pontif, este sinteza gândirii sale: „În inimă şi prin inimă”, scrie el, „omul îl recunoaște pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, pe sine însuși, propria origine şi profunzime, propria împlinire, în chemarea la iubire”. Astfel descoperă că credinţa nu este „o abandonare pasivă la o doctrină fără carne şi fără istorie”, ci este „înainte de toate o atitudine a inimii” care se naște din contemplarea vieţii lui Isus şi ne face să locuim în istorie cu încredere şi concretețe „la școala întrupării”.
Discernământul la proba iubirii
Sfântul Francisc de Sales, afirmă papa, „a recunoscut dorința ca rădăcina oricărei vieți spirituale adevărate şi, în acelaşi timp, ca loc al contrafacerii sale”. Pentru aceasta considera fundamental „a pune dorința la încercare prin discernământ”, iar criteriul ultim pentru evaluarea sa „l-a găsit în iubire”, pentru a se întreba, „în fiecare circumstanță a vieţii unde se află iubirea cea mai mare”.
O teologie cufundată în rugăciune şi în comunitate
Pontiful atribuie reflecţiei sfântului Francisc de Sales asupra vieţii spirituale „o demnitate teologică eminentă”, pentru că în el se văd „trăsăturile esenţiale ale modului de a face teologie”. Mai întâi viaţa spirituală, pentru că „teologi se devine în cuptorul rugăciunii”, şi apoi viaţa eclezială, dat fiind că „teologul creştin elaborează gândirea sa cufundat în comunitate”. A scris opere spirituale importante, cum sunt Introducere la viaţa evlavioasă şi Tratatul iubirii lui Dumnezeu, şi mii de scrisori trimise înăuntrul şi în afara zidurilor conventurilor către călugări şi călugăriţe, către bărbați şi femei de curte precum şi oamenilor obișnuiți.
Un stil nou, caracterizat de optimism
În direcțiunea sa spirituală, sfântul Francisc de Sales – explică papa Francisc – vorbește într-un mod nou, folosind „o metodă care renunță la asprime şi se bazează pe deplin pe demnitatea şi capacitatea unui suflet evlavios, în pofida slăbiciunilor sale”. Există în această privire, comentează papa, „optimismul salezian” care „a lăsat amprenta sa durabilă în istoria spiritualității, pentru înfloriri succesive, ca în cazul lui don Bosco după două secole”. Pe la sfârşitul vieţii vedea astfel timpul său: „Lumea devenea aşa de delicată încât în curând nimeni nu va mai îndrăzni să o atingă decât cu mănuşi de catifea, nici să-i îngrijească rănile decât cu coji de ceapă; dar ce contează, dacă oamenii sunt vindecați şi, în definitiv, sunt salvați? Regina noastră, caritatea, face totul pentru fiii săi”. Nu era capitularea în faţa unei înfrângeri – afirmă papa Francisc – cât mai degrabă „intuiţia unei schimbări în desfăşurare şi a exigenţei, complet evanghelice, de a înţelege cum se poate locui în ea”.
Om al dialogului
Astfel, şi în dialogul cu protestanții, aminteşte papa citându-l pe Benedict al XVI-lea, a experimentat „tot mai mult, dincolo de confruntarea teologică necesară, eficacitatea relației personale şi a carității”. În contact cu persoane de confesiune calvinistă, sfântul a fost un abil combatant, dar şi un om al dialogului, inventator de practici pastorale originale, cum sunt vestitele „foi volante”, lipite peste tot şi introduse chiar sub ușile caselor. Şi pentru aceasta a fost ales ca patron al jurnaliștilor.
Nicio impunere
Partea a doua a scrisorii apostolice priveşte la moştenirea sfântului Francisc de Sales pentru epoca noastră, recitind „câteva alegeri cruciale ale sale, pentru umple schimbarea cu înţelepciune evanghelică”. Prima a fost aceea de „a repropune fiecăruia relația fericită dintre Dumnezeu şi ființa umană”, aşa cum face sfântul în Tratatul iubirii lui Dumnezeu. Providența divină atrage inimile noastre la iubirea sa, scrie el, fără nicio impunere, nu cu un „lanț de fier”, ci cu „invitații, atracții delicioase şi inspirații sfinte”. Forma convingătoare, comentează papa, „a unei invitații care lasă intactă libertatea omului”.
Devoțiunea adevărată şi falsă
A doua mare alegere crucială a sfântului din Sales, pentru pontif, „a fost aceea de a fi tratat problema evlaviei”. La începutul cărții Filotea, cum rebotează sfântul Francisc prima sa mare operă, Introducere la viaţa evlavioasă, subliniază despre adevărata evlavie „există numai una şi o mulțime false şi deşarte, dacă n-ai cunoaște-o pe cea adevărată, ai risca să te înșeli şi să pierzi timpul urmărind una absurdă şi superstiţioasă”. Aceasta este descrierea evlaviei false pe care o face: se merge de la „cel care se consacră postului” şi crede că este evlavios pentru că nu mănâncă şi nu bea, dar îşi înmoaie limba „în sângele aproapelui prin bârfă şi calomnie”, la cel care turuie „foarte multe rugăciuni” şi „limba lui se dezlănțuie în tot felul de vorbe jignitoare, arogante şi injurioase” despre toţi. De asemenea, la cel care dă de pomană celor săraci, dar „nu este în stare să scoată blândețea din inima lui pentru a-i ierta pe dușmanii săi”.
În schimb, adevărata evlavie, pentru sfântul Francisc de Sales, „nu este altceva decât o adevărată iubire a lui Dumnezeu, o manifestare a carității, așadar nimic abstract, clarifică papa Francisc, ci „un mod de a fi în concretul existenței zilnice”. De aceea, pentru sfântul episcop, evlavia nu duce la izolare şi nu trebuie izolată „la vreun domeniu protejat şi rezervat. Mai degrabă, ea este a tuturor şi pentru toţi, oriunde suntem, şi fiecare o poate practica în funcţie de propria vocație”.
Viaţa creştină înseamnă a descoperi bucuria de a iubi
În ultimul capitol al scrisorii apostolice, intitulat „Extazul vieţii”, pontiful sintetizează gândirea sfântului Francisc de Sales despre viaţa creştină, care nu este „o retragere intimistă” în propria inimă sau o „ascultare tristă şi cenuşie” faţă de porunci, pentru că acela care „presupune că se ridică spre Dumnezeu, dar nu trăieşte caritatea faţă de aproapele, se înșală pe sine însuși şi pe ceilalți”. În schimb, viaţa creştină este o existență care „a regăsit izvoarele bucuriei, împotriva oricărei uscări a ei”, pentru că acela care trăieşte iubirea adevărată întâlnește libertatea de a iubi şi „izvorul acestei iubiri care atrage inima este viaţa lui Isus Cristos” care şi-a dăruit viaţa pentru noi.
De Alessandro Di Bussolo
(După Vatican News, 28 decembrie 2022)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu
| Default | |
| An apariție | 2022-12-29 |
| Autor | Papa Francisc |
| Colecția | Magisterium |
| Editura | Sapientia |
| ISBN | 978-606-578-500-7 |
| Număr pagini | 32 |
| Titlu | Totum amoris est. Scrisoare apostolică în al IV-lea centenar al morții sfântului Francisc de Sales |
