Codul de drept canonic

   De-a lungul secolelor, Biserica, prin numeroasele concilii, sinoade, dar si prin actiuni particulare ale unor pontifi, s-a preocupat sa stabileasca, sa reînnoiasca si sa actualizeze legile disciplinei sacre, ramânând totodata fidela revelatiei desavârsite de Cristos. Astfel de colectii de legi ecleziastice, aparute sub diferite forme si numeroase editii de-a lungul timpului (nu sub o forma unitara, de multe ori în dezacord unele cu altele), au ca scop principal facilitarea cunoasterii, aplicarii si respectarii lor, îndeosebi de catre clerici.

   Înca din perioada Conciliului I din Vatican (1869-1870) numerosi episcopi în frunte cu papa au dorit sa realizeze un cod de legi nou si unic, pentru a rezolva într-un mod mai clar si sigur problemele legate de grija pastorala a Bisericii. Acest lucru s-a pus în act în anul 1917, prin grija Papei Benedict al XV-lea. Dar, ca urmare a transformarilor interne ale comunitatii ecleziastice, a devenit din ce în mai necesara o revizuire a legilor canonice. Acest lucru s-a realizat sub pontificatul fericitului Papa Ioan Paul al II-lea, care, la 25 ianuarie 1983, a promulgat noul Cod de drept canonic, care se vrea a fi transpunerea în limbaj juridic a ecleziologiei Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965).

   Prima traducere a acestui nou Cod de drept canonic (1983) a fost publicata de pr. dr. Ioan Tamas în anul 1995, iar într-o forma bilingva (textul original în latina si limba româna) si revizuita apare în anul 2004, prin munca aceluiasi pr. Ioan Tamas.

   Acest cod este alcatuit din sapte carti, însumând, la rândul lor, un numar de 1752 de canoane. Codul, dupa ce prezinta normele generale ale „legislatiei Bisericii” (cartea I), trece la prezentarea canoanelor privind Biserica drept popor al lui Dumnezeu în toata alcatuirea sa: credinciosii crestini, structura ierarhica, institutele de viata consacrata (cartea a II-a). În continuare, sunt prezentate canoanele ce privesc cele doua functii majore ale Bisericii, aceea de a învata si aceea de a sfinti (cartile a III-a si a IV-a). Apoi, dupa prezentarea canoanelor referitoare la dreptul Bisericii de a dobândi, a poseda si a administra bunuri materiale (cartea a V-a), codul acorda o parte însemnata prezentarii canoanelor referitoare la sanctiunile pe care Biserica are obligatia si dreptul de ale acorda crestinilor care savârsesc delicte (cartea a VI-a), si proceselor din cadrul Bisericii (cartea a VII-lea). La aceste carti, traducatorul s-a îngrijit sa adauge un indice analitic si un mic dictionar juridico-canonic, foarte util pentru cei care studiaza dreptul canonic, dar si pentru cei ce doresc sa consulte legile pe care le cuprinde.

   Editia de fata, a doua ca numar, apare ca urmare a anuntului actualului Papa, Benedict al XVI-lea, prin scrisoarea apostolica Omnium in mentem, despre modificarea unor articole din Codul de drept canonic promulgat în anul 1983. E vorba de canoanele 1008, 1009, 1088, 1117 si 1124.

   Fiind o comunitate de oameni adunati în unitatea Sfintei Treimi sau o societate – civitas – Biserica are nevoie de un cod legislativ care sa-i reglementeze viata. De aceea, Codul de drept canonic este absolut necesar, iar, prin natura lor, aceste legi cer sa fie respectate.

   Recomandam prezenta traducere tuturor celor care doresc sa cunoasca legile universale ale Bisericii Catolice de rit latin. Si nu numai lor, ci si celor care, prin rolul lor în viata Bisericii, clerici sau laici, au obligatia de a cunoaste si de a pune în practica prevederile acestui cod.

Laurentiu Turbuc