A trăi în speranță. A da speranță

   „Biserica peregrina este prin natura ei misionara (...) Ea a fost trimisa de Cristos sa vesteasca si sa împarta tuturor oamenilor si popoarelor iubirea lui Cristos”. Asa a definit Conciliul al II-lea din Vatican caracterul misionar al întregii Biserici în decretul despre activitatea misionara a Bisericii Ad gentes.
    Evanghelia este destinata tuturor oamenilor! „Desi îndatorirea de a raspândi credinta îi revine oricarui ucenic al lui Cristos, Domnul îi cheama mereu din numarul ucenicilor pe cei pe care îi vrea ca sa fie cu el si sa-i trimita sa propovaduiasca neamurilor” (Ad gentes, 23). Misiunea si credinta crestina sunt inseparabile. Cine este convins de credinta sa nu poate sa o tina doar pentru sine. Fiecare crestin trebuie sa fie misionar în cuvânt si fapta, dupa exemplul lui Cristos si al iubirii sale nemarginite. Credinta noastra trebuie sa fie, în punctul ei cel mai profund, deschidere catre misiune, pâna acolo încât, cu aceleasi gând cu care constientizam acest „eu cred”, sa gândim: „eu cred pentru ceilalti; cred astfel încât sa poata crede si ceilalti”. Credinta si misiunea trebuie sa fie permanent în constiinta noastra, în inima noastra, pentru a deveni o evidenta vie.
    Dupa cum nu este credibila o predica despre adevarul credintei care nu se prelungeste în trairea fraternitatii si a iubirii, tot la fel, ar fi o înselatorie sa-i ofer altuia spâine, dar sa-i tainuiesc credinta în cel care ne iubeste pe toti.
    Unii gândesc ca mai întâi ar trebui sa dam atentie propriei noastre deveniri crestine. Eu cred însa ca o lumina, ale carei raze se rasfrâng doar asupra ei însesi, ar trebui stinsa. Avem cu adevarat numai ceea ce dam altora!

A. Holenstein