Întelepciunea unui sarac

   Parintele francez Éloi Leclerc, scriitor si profesor de filozofie, s-a nascut la Landernau, Finistcre (Bretania) în 1921, într-o familie cu 11 copii. Intrat în rândurile fratilor minori (franciscani) în 1939, a fost deportat în iulie 1944 la Buchenwald. A evocat aceasta cumplita experienta în "Soarele se ridica peste Assisi", aparuta în 1999. Cartea care l-a facut cunoscut, reeditata constant în Franta, Întelepciunea unui sarac, pe care o prezentam pentru întâia data în versiune româneasca, este un titlu de referinta în literatura de spiritualitate, tradus în numeroase limbi.
    În încercarea grea care i-a marcat tineretea, Éloi Leclerc s-a simtit ajutat si sustinut de catre sfântul Francisc, prin faptul ca, într-o lume de asemenea foarte dura, acesta a stiut sa suscite în jurul sau fraternitatea, sa croiasca o cale de împacare între oameni. Mesajul sfântului, cu multiple fatete, ramâne mereu actual, iar Eloi Leclerc a stiut sa-l prezinte simplu, adânc si convingator.
    "Cartea Întelepciunea unui sarac mi-a schimbat viata. Éloi Leclerc propune o viziune diferita de tot ce închipuim în legatura cu sfintenia. Am descoperit acolo ca sfintenia nu e un efort, ci o încredere data lui Dumnezeu. O încredere reînnoita zi de zi. Sa-l lasi pe Dumnezeu sa lucreze, venind spre tine, în loc sa actionezi tu în directia lui", scrie tânarul scriitor si calator francez Edouard Cortcs în "La Croix", la 6 aprilie 2008.
    Redam în continuare câteva fragmente din prefata autorului:

    "Poate ca nu s-a spus niciodata ceva mai cumplit pentru a condamna vremea noastra decât: «Ne-am pierdut simplitatea». Când spui asa ceva, nu înseamna neaparat ca osândesti progresele stiintei si tehnicii, cu care lumea noastra se mândreste atât. În sine, progresul în aceste domenii este vrednic de admiratie. Atât doar ca el nu s-a realizat fara pierderi considerabile pe plan omenesc. Mândru de stiinta lui, de tehnicile de care dispune azi, omul si-a pierdut ceva din candoarea de altadata.
    Ne grabim sa adaugam ca nu gaseai la stramosii nostri doar simplitate si nevinovatie. Crestinismul s-a asternut la începuturi peste o veche întelepciune taraneasca, nascuta din contactul omului cu pamântul. Lucru sigur, la unii dintre acesti stramosi aflai mai mult pamânt decât crestinism. Mai multa inertie decât har. Însa faptul ca omul din veacurile de demult avea radacini viguroase este incontestabil. Ca si fidelitatile omenesti, elanurile credintei se întemeiau pe adeziuni vitale, instinctive, deosebit de puternice. Nimic nu le clatina, nimic nu le scotea din ale lor. Omul facea parte din univers, se integra în el firesc si naiv.
  Pierzându-si nevinovatia, omul s-a trezit lipsit totodata si de secretul fericirii. Cu toata stiinta lui, cu toate tehnicile pe care le are la dispozitie, ramâne un nelinistit si un singuratic. Este singur în fata mortii. Singur, prada necredintei care-si face salas si în el, si în ceilalti. Singur, în mijlocul marii turme omenesti. Singur, la cheremul unor demoni care ramân agatati de el. În anumite ceasuri de luciditate, omul întelege ca nimic, absolut nimic, nu-i va putea reda încrederea adânca si plina de bucurie în viata daca nu va regasi un anumit izvor, cel care îi asigura totodata o fericita reîntoarcere la duhul copilariei. Nicicând n-a aparut atât de încarcat de adevar cuvântul evangheliei: «Daca nu veti deveni ca unii dintre acestia mici, nu veti intra în împaratia cerurilor».
    Pe calea ce ne poate duce catre o regasire a duhului copilariei, un om simplu si împacat cum a fost Francisc din Assisi are ceva sa ne spuna. Ne aduce un mesaj esential, un mesaj capital. Caci sfântul acesta din Evul Mediu, incredibil de apropiat de noi, parca ne iese în întâmpinare. Parca ne-a ghicit dinainte drama, el care scria cândva: «Bucura-te, regina întelepciune, Dumnezeu sa te mântuie, împreuna cu sora ta, curata simplitate». Vai! Cât de mult simtim acest lucru: întelepciunea nu mai este pentru noi, cei atât de încarcati de comorile stiintei, încât curata simplitate nu ne mai spune nimic. Cine însa ne-ar putea face sa întelegem mai bine ce înseamna limpedea simplitate, ca Il Poverello, «micul sarac» din Assisi?
    Carticica de fata îsi propune sa zugraveasca întelepciunea sfântului Francisc: sufletul lui adânc, esenta pozitiei lui fata de Dumnezeu si de oameni. Nu am încercat sa scriu o biografie. Dar am avut grija sa nu fabulez. Nu am urmarit o fidelitate ad litteram, ci o fidelitate launtrica, mai profunda decât cea a unei simple relatari istorice. O viata precum cea a sfântului Francisc din Assisi poate fi abordata din exterior, într-o încercare de a-i descifra, pas cu pas, pornind de la fapte, taina sufletului. Este un mod de a proceda legitim si întotdeauna necesar. Dar, dupa ce ai procedat astfel si ai reusit sa prinzi câte ceva din bogatia launtrica a unui asemenea suflet, poti încerca sa-i redai plenitudinea si într-un alt mod, încercând s-o faci perceptibila. Ca sa nu tradezi belsugul pe care l-ai întrezarit, se cere poate sa optezi pur si simplu pentru un mod de exprimare ce se înrudeste mai degraba cu arta decât cu istoria propriu-zisa".

Agnes Davidovici