Populorum progressio. Scrisoare enciclică despre despre dezvoltarea popoarelor

   Editura „Sapientia” anunţă apariţia Scrisorii enciclice Populorum progressio: despre dezvoltarea popoarelor, scrisă de Papa Paul al VI-lea și tradusă în limba română de Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14x20, are 56 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

   Conceptul de „problemă socială” a evoluat de la jumătatea secolului al XIX-lea până astăzi. Această temă nu se limitează doar la problema muncitorimii; în ea sunt incluse și problemele dezechilibrelor și ale schimbărilor structurale. Astfel a înțeles Conciliul al II-lea din Vatican problema socială în Constituția pastorală Gaudium et spes, viziune reluată de Paul al VI-lea în enciclica Populorum progressio (26 martie 1967) și în scrisoarea apostolică Octogesima adveniens (14 mai 1971). Şi Papa Ioan Paul al II-lea scria în enciclica sa Laborem exercens: „Dacă în trecut se evidenția în centrul acestei probleme mai ales problema clasei, în timpul mai apropiat se pune în prim plan problema lumii” (§ 2).

   Enciclica Populorum progressio, tradusă de Petru Ciobanu, este un document ce a accentuat problema socială la nivel mondial. Astfel, în Introducere putem citi: „Dezvoltarea popoarelor, în special a acelora care se străduiesc să scape de foamete, de sărăcie, de bolile endemice, de ignoranţă, care caută o participare mai largă la roadele civilizaţiei, o valorizare mai activă a calităţilor lor umane, care se orientează decisiv spre deplina lor dezvoltare, este obiectul unei atente observaţii din partea Bisericii. După Conciliul ecumenic al II-lea din Vatican, o conştientizare reînnoită a exigenţelor mesajului evanghelic a determinat Biserica să se pună în slujba oamenilor pentru a-i ajuta să sesizeze toate dimensiunile acestei probleme grave şi pentru a-i convinge de urgenţa unei acţiuni solidare în această cotitură a istoriei umane”.

   În prima parte a acestei enciclice se tratează problema dezvoltării integrale a omului, punând în discuţie aspiraţiile oamenilor, colonizarea şi colonialismul, dezechilibrul crescând datorat producerii de alimente în exces, în timp ce altora acestea le lipsesc cu desăvârşire, conştientizarea crescândă a diferitelor condiţii sociale şi a scandalului dat de aceste diferenţe, ciocnirea diferitelor civilizaţii. Un alt accent este pus pe relaţia dintre Biserică şi dezvoltarea reliefată în acţiunilor misionare: „Fidelă învăţăturii şi exemplului divinului ei Fondator care a vestit vestea cea bună săracilor ca semn al misiunii sale, Biserica nu a neglijat niciodată promovarea creşterii umane a popoarelor cărora le ducea credinţa în Cristos. Misionarii ei au zidit, alături de biserici, ospicii şi spitale, şcoli şi universităţi. Învăţându-i pe indigeni modalitatea de a trage cel mai mare folos din resursele lor naturale, deseori i-au apărat de lăcomia străinilor. Fără îndoială, opera lor, prin ceea ce avea uman, nu a fost perfectă, iar unii dintre ei au amestecat deseori vestirea autentică a mesajului evanghelic cu modurile de gândire şi de viaţă din ţara lor de origine. Însă au ştiut, de asemenea, să cultive instituţiile locale şi să le promoveze”. Foarte importantă este şi viziunea creştină a dezvoltării, conform căreia dezvoltarea nu se limitează numai la dezvoltarea economică, ci, „pentru a fi autentică, ea trebuie să fie integrală, adică să-l promoveze pe fiecare om şi omul întreg”, după cum a accentuat, pe bună dreptate, L.-J. Lebret, în Dynamique concrète du développement: „Nu acceptăm să separăm economicul de uman, dezvoltarea de civilizaţia în care se înscrie. Ceea ce contează pentru noi este omul, fiecare om, fiecare grup de oameni, până la omenirea întreagă”. Printre subiectele tratate sunt şi reprezentarea ierarhică a valorilor, destinaţia universală a bunurilor, proprietatea, folosirea veniturilor, industrializarea, promovarea culturală etc.

   Cea de-a doua parte tratează despre dezvoltarea solidară a omenirii: „Dezvoltarea integrală a omului nu poate merge fără dezvoltarea solidară a omenirii. Am spus-o la Bombay: «Omul trebuie să întâlnească omul, naţiunile trebuie să se întâlnească asemenea fraţilor şi surorilor, asemenea copiilor lui Dumnezeu. În această înţelegere şi în această prietenie reciprocă, în această comuniune sacră, noi trebuie, de asemenea, să începem să lucrăm împreună pentru a zidi viitorul comun al omenirii». Astfel, sugerăm căutarea mijloacelor concrete şi practice de organizare şi cooperare, pentru a pune în comun resursele disponibile şi a realiza astfel o adevărată comuniune între toate naţiunile”. În această parte putem citi şi despre asistenţa celor slabi (lupta contra foametei, obligaţia solidarităţii), dreptatea în relaţiile comerciale, iubirea universală (obligaţia ospitalităţii, muncitorii emigraţi, simţul social etc.).

   Recomandăm această enciclică tuturor celor care vor să înţeleagă mai bine strigătul popoarelor suferinde, dar şi tuturor celor care au înţeles acest mesaj, așa cum încheie acest document Papa Paul al VI-lea: „Voi toţi care aţi înţeles apelul popoarelor suferinde, voi toţi care lucraţi pentru a răspunde acestui apel, voi sunteţi apostolii dezvoltării bune şi adevărate, care nu înseamnă bogăţia egoistă şi iubită pentru ea însăşi, ci economia în slujba omului, pâinea de toate zilele împărţită tuturor, ca izvor de fraternitate şi semn al Providenţei”.

Ştefan Tamaş

Papa Paul al VI-lea, Populorum progressio, Iaşi 2013, 56 p., 14x20, ISBN 978-606-578-117-7, 8 lei.