Conferinţele Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi (I)

Mons. Ioan Robu

Educaţia catolică, astăzi

Societatea contemporană se confruntă cu o criză a educaţiei cauzată de prăbuşirea regimurilor totalitare şi de fenomenul complex al postmodernismului. Articolul Mons. Ioan Robu începe tocmai prin prezentarea situaţiei de criză a educaţiei din şcolile catolice europene, schiţând apoi problemele comune ale educaţiei catolice de astăzi: mentalitatea relativistă şi agnostică, ingerinţele sau influenţele sistemelor politice şi economice. Acest context potrivnic însă nu trebuie să determine şcoală catolică să abandoneze chemarea ei specifică şi finalităţile ei umane, culturale şi religioase. De aceea, în concluzia articolului, autorul sugerează formele concrete de acţiune ce decurg din identitatea de „şcoală catolică” atât pe plan eclezial cât şi social.

Eduard Patraşcu

Profetul Ilie pe Muntele Horeb

Profetismul reprezintă o coloană esenţială a Vechiului Testament, iar profetul Ilie este un exponent strălucit al acestui curent profetic. Asupra acestei personalităţi marcante a istoriei sacre se opreşte studiul pr. Eduard Patraşcu, ce doreşte ca prin expunerea şi explicarea exegetică a capitolului 19 din Cartea întâia a Regilor să reliefeze aspectele centrale ale experienţei religioase realizate de Ilie, care l-a întâlnit pe Dumnezeul cel viu în adierea calmă de vânt (1Rg 19,13) şi în tăcerea sacră a peşterii de pe Muntele Horeb. În concluzia acestui studiu biblico-exegetic, autorul îşi exprimă convingerea că întreaga spiritualitate a întâlnirii cu Dumnezeu are drept condiţie sine qua non tăcerea sacră în care Dumnezeu se revelează, iar omul conştientizează dependenţa sa existenţială de Dumnezeu.

Bogdan Herciu

Principii pentru o antropologie politică în „De civitate Dei” a sfântului Augustin

Deşi au trecut 20 de ani de la căderea regimului comunist în România, chiar şi astăzi politicienii şi oamenii de cultură caută soluţii pentru a anihila efectele haosului spiritual şi material pe care regimul dictatorial l-a lăsat în urmă. Şi studiul pr. Bogdan Herciu îşi propune să ofere o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme acute prin prezentarea modelului politic şi antropologic al episcopului din Hippona. În acest sens, după ce expune motivaţiile apropierii de sfântul Augustin, autorul reliefează categoriile cele mai importante ale filosofiei şi teologiei augustiniene, pentru ca ulterior să le verifice consistenţa prin confruntarea cu situaţia istorică concretă. Această viziune grandioasă a sfântului Augustin, care de-a lungul secolelor s-a dovedit capabilă de a transforma instituţii şi conştiinţe prin raportarea la o ordine socială superioară fundamentată pe primatul iubirii, reprezintă un răspuns veridic şi pentru dificultăţile politice şi antropologice întâlnite de societatea contemporană.

Fabian Doboş

Contribuţia Episcopului Dominic Jaquet (1895-1903) la dezvoltarea culturii în dieceza de Iaşi

La începutul existenţei sale, Dieceza de Iaşi a fost păstorită de episcopi de origine străină, dar care au sesizat problemele spirituale, culturale şi materiale ale noii dieceze şi au contribuit în diferite moduri la rezolvarea lor. Unul dintre cei mai de seamă episcopi care au slujit pe teritoriul Moldovei este franciscanul elveţian Dominic Jaquet (1843-1931). După ce descrie etapele şi parcursul demersului său ştiinţific şi istoric, pr. Fabian Doboş expune succint biografia episcopului, reliefând aspectele centrale ale curricumului său formativ. În continuarea articolului, autorul prezintă activitatea diecezană (1866-1882) a lui Dominic Jaquet şi realizările sale pastorale şi culturale pe teritoriul Diecezei de Iaşi, pentru ca în finalul expunerii să reliefeze aportul dat de episcopul elveţian la dezvoltarea culturii în Moldova – Institutul Cipariu. Construirea şi susţinerea acestui institut au reprezentat concretizarea visului colectiv al episcopului Jaquet şi al colaboratorilor săi de a forma o elită culturală catolică autohtonă. Acest vis poate dăinui în timp doar prin participarea continuă şi activă a generaţiilor prezente şi viitoare.

Elena Bortă

Fantasticul şi sacrul în proza lui M. Eliade

Gândirea ştiinţifică şi literară a lui Mircea Eliade reprezintă un univers profund şi amplu, a cărui cunoaştere cere existenţa unor ghizi care să ne îndrume în descoperirea aspectelor esenţiale fără a ne pierde în detalii. Studiul dnei dr. Elena Bortă îşi propune tocmai să ne ghideze în universul gândirii lui Mircea Eliade indicând şi explicând conceptele fundamentale din operele marelui istoric al religiilor: coincidentia oppositorum, theatrum mundi şi mitologii ale memoriei şi ale uitării. Urmând metodologia marelui savant, autoarea studiului de faţă ilustrează şi comentează influenţa şi rezonanţa acestor concepte în scrierile aparţinând literaturii universale, în textele proprii credinţelor şi culturilor asiatice, dar şi în evoluţia personajelor din romanele şi nuvelele lui Mircea Eliade. Aceste concepte tehnice ce provin din sfera ştiinţei nu reprezintă abstracţiuni lipsite de interes pentru omul contemporan, deoarece ele nu fac altceva decât să teoretizeze profilul identitar al realităţii umane în concreteţea şi continuitatea ei de-a lungul secolelor până astăzi.

Mihăiţă Blaj

„Credinţă slabă” sau credinţă pentru zilele noastre? Scurtă incursiune în perspectiva religioasă a lui Gianni Vattimo ….

Perspectiva religioasă a lui Gianni Vattimo a influenţat mult agora filosofică şi culturală în ultimele decenii, suscitând vii discuţii în mediul occidental. Această perspectivă însă nu este destul de cunoscută în arealul românesc, de aceea autorul articolului îşi propune să analizeze propunerea filosofico-existenţială asupra credinţei a lui Gianni Vattimo, prezentând o interpretare a firului logic al ideilor sale, o evaluare critică a lor şi anumite puncte care se arată a fi fecunde pentru gândirea teologică. În acest demers, pr. Mihăiţă Blaj expune teoria lui Gianni Vattimo despre „creştinismul prietenos”, ce presupune ca preambula fidei o „ontologie slabă”, pentru ca, în final, să efectueze o evaluare critică din prisma teologiei fundamentale asupra acestor idei ce influenţează în mod profund forma fidei a culturii occidentale contemporane.

Daniel Iacobuţ

Osmoza dintre Biserică şi Euharistie în ecleziologia lui Jean Marie Roger Tillard

Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, teologii au definit Biserica pornind de la conceptele de „comuniune”, „adunare a Domnului”, „adunare euharistică”. Teologul canadian Jean Marie Roger Tillard, unul dintre cei mai eminenţi reprezentanţi ai teologiei comuniunii, dezvoltând ecleziologia Conciliului al II-lea din Vatican, construieşte o teologie despre Biserica locală, în care reliefează legătura dintre ecleziologie şi liturgie, plecând de la osmoza dintre Biserică şi Euharistie. Articolul pr. Daniel Iacobuţ îşi propune să prezinte tocmai această teologie a comuniunii, postulată de teologul canadian, pornind de la izvorul ei – Sfânta Treime –, pentru a deduce consecinţele acestui fapt teologic în structura, viaţa şi activitatea sacramentală a Bisericii, mai ales în celebrarea Sfintei Euharistii – liantul comuniunii credincioşilor între ei, dar şi cu Capul Bisericii, Cristos. Şi deoarece „Euharistia construieşte Biserica”, în finalul articolului autorul îndeamnă la o „reînnoire a spiritualităţii liturgice” şi la aprofundarea fecundităţii spirituale a celebrării euharistice.

Petru Dorcu

Decizia asupra morţii la Karl Rahner şi Ladislau Boroş

Moartea reprezintă sfârşitul inexorabil al tuturor oamenilor. Însă omul nu este doar acea fiinţă care moare, dar care şi ştie că moare, de aceea, reflectează şi se pregăteşte pentru a trece acest prag obligatoriu. Articolul de faţă abordează tocmai acest subiect, prezentând în termeni expliciţi şi comparativi viziunea lui Karl Rahner asupra morţii şi pe cea a lui Ladislau Boros. După ce prezintă în mod succint dimensiunea antropologică şi pe cea teologică a morţii din perspectiva lui Karl Rahner, autorul oferă o serie de precizări metodologice pentru o analiză adecvată a morţii din prisma teologiei lui Ladislau Boros şi o enumerare a conceptelor filosofice care stau la baza acestei teologii a morţii a acestui teolog maghiar, discipol al lui Karl Rahner. În finalul studiului, pr. Petru Dorcu compară critic cele două perspective, arătând contribuţia lor la înţelegerea fenomenului morţii şi al vieţii, mai ales în dimensiunea sa activă şi responsabilă.

Pr. Dr. Ştefan Lupu

Chiesa, Sposa e Madre. Ecclesiologia di Henri de Lubac nelle opere Cattolicismo. Aspetti sociali del dogma e Meditazione sulla Chiesa. (I)

La începutul secolului trecut, în Biserica Catolică s-a afirmat şi a căpătat amploare o importantă mişcare de reînnoire teologică şi spirituală, care a pregătit „primăvara” Conciliului al II-lea din Vatican. Studiul de faţă propune într-o formă sintetică ecleziologia din Catolicismul. Aspecte sociale ale dogmei şi Meditaţie asupra Bisericii, opere programatice care sintetizează gândirea ecleziologică a lui Henri de Lubac, o personalitate marcantă şi reprezentativă pentru această mişcare teologică. Prima parte a acestui articol are un caracter introductiv, încadrând aceste două opere fundamentale în contextul socio-cultural în care au apărut şi prezentând provocările existenţiale la care ele au răspuns. În cele ce urmează, autorul expune succint perspectiva teologului francez asupra originii trinitare a Bisericii şi a locului pe care ea îl ocupă în economia mântuirii. Această ecleziologie a exercitat şi continuă exercite o influenţă considerabilă asupra teologiei contemporane deoarece, rămânând ancorată în Tradiţie, a încercat să răspundă într-un mod original sfidărilor lumii în care trăim şi care interoghează în mod radical teologia şi Biserica.

Ştefan Lupu

„Supranaturalul” în dezbaterea teologică recentă

În articolul de faţă, autorul analizează chestiunea „supranaturalului” în dezbaterea teologică recentă. Pornind de la Noul Testament, trecând prin gândirea sfinţilor părinţi ai Bisericii şi a autorilor medievali, ca Anselm de Canterbury, Toma de Aquino şi Gaetan, analizând concepţia despre supranatural în perioada modernă la autori ca Baius sau Robert Belarmin, dar şi cea a neo-scolasticii, autorul ajunge să prezinte încercările recente de explicare a supranaturalului în teologia catolică contemporană. Sunt trecute în revistă ideile referitoarea la această temă în operele marilor teologi ai secolului al XX-lea cum ar fi Karl Rahner, Juan Alfaro şi Henri de Lubac.