Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican. II. Cuvântul şi lumea

Alois BULAI C

onstituţia dogmatică despre Revelaţia divină Dei Verbum

Problemele suscitate de studiul Sfintei Scripturi şi evoluţia exegezei în perioada dintre Conciliul Tridentin şi a doua jumătate a secolului XX se află la originea Constituţiei dogmatice Dei verbum, unul dintre cele mai importante documente ale Conciliului al II-lea din Vatican. Documentul a oferit noi perspective în ceea ce priveşte înţelegerea textului biblic şi a relansat exegeza catolică. Articolul oferă o evaluare obiectivă şi critică a situaţiei actuale referitoare la lectura şi interpretarea problemelor şi provocărilor majore la care trebuie să răspundă pastorala biblică.

Dei Verbum, în dialog cu pr. Ignace DE LA POTTERIE Dialogul de faţă subliniază importanţa cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Bisericii. Pe el se fundamentează viaţa liturgică, discursul teologic, credinţa şi faptele de caritate. Pentru tradiţia creştină, Sfânta Scriptură conţine adevărul pe care Dumnezeu a dorit să-l comunice, adevărul pentru „mântuirea noastră”. Părintele de la Potterie arată că, în ansamblul documentelor Conciliului al II-lea din Vatican, această constituţie ocupă un loc special. Ea constituie sinteza discuţiilor despre revelaţie, tradiţie şi Sfânta Scriptură şi răspunde întrebărilor fireşti ce privesc cuvântul lui Dumnezeu, relaţia dintre tradiţie şi Sfânta Scriptură, noţiunea de inspiraţie. Interviul se concentrează pe problemele majore dezbătute în această constituţie dogmatică şi îndeamnă la o receptare mai profundă a orizonturilor pe care ea le deschide.

Ştefan LUPU

Decretul despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem Până la Conciliul al II-lea din Vatican creştinii laici aveau în Biserică un rol mai degrabă pasiv. Părinţii conciliari au pus în lumină bogăţia valorilor ce se află în conştiinţa credincioşilor laici, ajutorul pe care ei îl pot oferi Bisericii, îndeosebi în sectorul educativ, caritativ sau misionar, un ajutor care este de neînlocuit. Conciliul şi-a propus să-i conştientizeze pe credincioşii laici de faptul că ei sunt mădulare vii ale trupului mistic şi că trebuie să contribuie activ la viaţa Bisericii. Articolul prezintă Decretul despre apostolatul laicilor prin prisma implicaţiilor acestuia în structurile celorlalte documente conciliare referitoare la membrii Bisericii.

Apostolicam actuositatem, în dialog cu d-l Guzmán CARRIQUIRY

Decretul Apostolicam actuositatem răspunde la o necesitate esenţială în Biserică, şi anume aceea de a preciza rolul şi locul pe care laicii îl ocupă în Biserică. Ei nu sunt nişte elemente statistice, lipsite de personalitate, ci sunt membre vii ale trupului mistic al lui Cristos care este Biserica. Printr-o colaborare activă şi constantă cu ierarhia şi clerul, ei pot să realizeze opere frumoase de apostolat. Interviul scoate în evidenţă acest deziderat al decretului şi oferă o interpretare obiectivă a realităţii concrete în care trăiesc creştinii laici şi în care pot să răspândească evanghelia, mai ales, prin exemplul personal.

Ştefan LUPU

Declaraţia privind libertatea religioasă Dignitatis humanae

Libertatea religioasă, înţeleasă ca refuzul oricărei constrângeri umane în ceea ce priveşte atitudinea omului în raportul său cu Dumnezeu, a fost un subiect delicat în istoria umanităţii. În timpurile recente, ea a fost definită ca un drept fundamental al omului şi trebuie tratată ca atare. Conciliul al II-lea din Vatican a făcut cunoscută demnitatea persoanei umane, care se exprimă şi prin intermediul libertăţii religioase, al cărei temei este revelaţia. Articolul analizează conceptul de libertate şi îl transferă în sfera religioasă arătând implicaţiile acesteia în viaţa de credinţă.

Dignitatis humanae, în dialog cu P.S. Clemente RIVA

Unul din aspectele definitorii pentru omenire este trăirea religioasă. Dimensiunea religioasă nu este ceva adăugat omului, ci un dar înnăscut. De aceea, ea nu trebuie să fie niciodată constrânsă de factorii socio-culturali. Dialogul arată că părinţii conciliari, conştienţi de problemele încălcării libertăţii religioase, au votat Declaraţia despre libertatea religioasăDignitatis humanae, care constituie o contribuţie majoră la buna convieţuire a oamenilor, nu numai ca răspuns la semnele timpului, ci şi ca explicitare a principiilor evanghelice. Declaraţia Dignitatis humanae răspunde provocărilor contemporane: libertatea religioasă, toleranţa, raportul Biserică – stat, ateismul practic, evanghelia şi omul modern.

Ştefan LUPU

Decretul privind activitatea misionară a Bisericii Ad gentes

Misionarismul a fost o caracteristică de bază a Bisericii şi a rămas principala modalitate de răspândire a evangheliei. Decretul despre activitatea misionară a Bisericii Ad gentes a deschis un nou drum pentru reflecţia şi activitatea misionară, fiind rodul mai multor redactări şi discuţii. Articolul prezintă structura documentului şi inserarea acestuia în viaţa Bisericii.

Ad gentes, în dialog cu pr. Jesus LOPEZ GAY

Încă de la întemeierea sa, Biserica a fost trimisă de Cristos să vestească evanghelia lumii întregi. Conştienţi de această misiune a Bisericii şi de noile probleme cu care se confruntau misionarii, participanţii la Conciliu au elaborat Decretul privind activitatea misionară a Bisericii Ad gentes. Acest dialog prezintă etapele elaborării documentului, conţinutul şi structura sa, dar şi noutatea pe care o aduce decretul în domeniul misiologiei. Dimensiunea misionară a Bisericii, considerată ca o componentă esenţială a Bisericii, este explicată acum în lumina relaţiei trinitare.

Lucian FARCAŞ

Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes

Unul din principalele scopuri ale Conciliului al II-lea din Vatican a fost acela de a arăta cine este Biserica şi care este mesajul pe care ea vrea să-l ofere omenirii de astăzi. Criza valorilor contemporane, explozia tehnologică şi informaţională, schimbarea sistemului valoric moral, au fost aspecte pe care părinţii conciliari le-au avut în vedere atunci când au elaborat Constituţia pastorală Gaudium et spes. Elaborarea acestui document esenţial a fost urmată de multe critici legate îndeosebi de modalităţile dialogului cu „lumea” şi de receptarea Bisericii de către societate. Articolul dezvoltă o prezentare trilaterală: procesul generării constituţiei, analiza documentului şi a ecourilor pe care le-a generat şi interpretările noi legate de schimbarea unor valori sociale şi morale.

Gaudium et spes, în dialog cu Mons. Lorenzo CHIARINELLI

Gaudium et spes a fost un document mult aşteptat care a dat naştere unor controverse aprigi. La elaborarea acestuia au lucrat intens un grup de părinţi conciliari care au prelucrat faimoasa Schemă XIII, printre aceştia fiind şi arhiepiscopul de Cracovia, Karol Woityla. Interviul prezintă intenţia Conciliului cu privire la acest document, cum s-au desfăşurat lucrările de elaborare ale acestuia şi cum poate fi citit astăzi în funcţie de semnele timpului, după 40 de ani de la promulgare (7 decembrie 1965).

Mihai PATRAŞCU

Decretul privind mijloacele de comunicare socială Inter mirifica

Comunicarea este o activitate specifică omului şi este indispensabilă structurilor civilizate. A comunica înseamnă a informa, a răspândi un conţinut informativ care contribuie la dezvoltarea celuilalt. Biserica şi-a dat seama de puterea mijloacelor de comunicare socială, de serviciile pe care acestea le pot aduce pentru răspândirea evangheliei. Conciliul al II-lea din Vatican a promulgat Decretul Inter mirifica prin care scoate în evidenţă natura vie a realităţii Bisericii şi necesitatea de a o comunica opiniei publice. Prezentul articol analizează contextul istoric în care a apărut documentul, aplicabilitatea lui pe termen lung şi posibilităţile imense pe care le oferă utilizarea corectă a mijloacelor mass-media.

Inter mirifica, în dialog cu pr. Mariano FAZIO

Biserica a fost preocupată mereu de fenomenul comunicativ. Schimbările aduse de mijloacele de comunicare socială în secolul al XX-lea au determinat părinţii conciliari să elaboreze Decretul privind mijloacele de comunicare socială Inter mirifica. În acest interviu se subliniază problemele ce au condus la elaborarea documentului, modul în care acesta este structurat şi noua concepţie a Bisericii referitoare la mijloacele de comunicare socială. Dezvoltarea tehnologică ce a avut loc în domeniul comunicaţiilor sociale este considerată de Biserică ca o manifestare a participării omului la puterea creatoare a lui Dumnezeu. Importanţa acestui decret este demonstrată de modul în care a fost pus în aplicare de Papa Paul al VI-lea şi de succesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea.

Mihai PATRAŞCU

Decretul privind reînnoirea vieţii călugăreşti Perfectae caritatis

Istoria Bisericii a cunoscut o înflorire spirituală deosebită în urma apariţiei institutelor de viaţă consacrată. Acestea au carisme proprii şi contribuie la răspândirea evangheliei prin trăirea sfaturilor evanghelice în lume. Părinţii conciliari au dorit reînnoirea vieţii călugăreşti în spiritul unei ascultări mai atente faţă de şoaptele Duhului Sfânt şi faţă de cerinţele actuale ale societăţii. Articolul evidenţiază caracterul pastoral şi normele fundamentale ale reînnoirii trăirii vieţii consacrate.

Perfectae caritatis, în dialog cu pr. Arnaldo PIGNA

Interviul tratează despre necesitatea înnoirii vieţii spirituale şi despre încercările întreprinse de Biserică în favoarea acestei înnoiri. Părintele Arnaldo Pigna subliniază faptul că Biserica a răspuns problemelor omului din orice epocă. Prin decretul Perfectae caritatis, Biserica cheamă la reînnoire spirituală atât clerul, cât şi credincioşii în vederea unei unităţi şi armonii bazată pe caritate. Conciliul oferă indicaţii precise pentru a fi puse în practică: lupta împotriva formalismului, urmarea lui Cristos, întoarcerea la evanghelie. După Conciliu, papii împreună cu episcopii au reafirmat această necesitate, îndemnând la un stil de viaţă bazat pe activitatea caritabilă.

Mihai PATRAŞCU

Declaraţia privind educaţia religioasă Gravissimum educationis

În decursul existenţei sale Biserica a fost iniţiatoarea a numeroase opere de caritate, de cultură şi de civilizaţie, care au contribuit la progresul omenirii. În felul acesta, ea şi-a împlinit misiunea de Mamă spirituală a omenirii. Declaraţia Gravissimum educationis pune bazele unei atitudini cu adevărat noi şi clarvăzătoare a Bisericii în faţa problemelor educaţiei în lumea modernă. Această atitudine, precum şi consecinţele ce decurg din această analiză constituie obiectul prezentului articol.

Gravissimum educationis, în dialog cu P.S. José SARAIVA MARTINS

Educaţia catolică a cunoscut o dezvoltare impresionantă de-a lungul istoriei. Ea s-a aflat mereu în atenţia Bisericii, dar, în special, la Conciliul al II-lea din Vatican, când s-a discutat necesitatea reformării spiritului educaţiei, plecând de la tradiţia înrădăcinată în evanghelie. Interviul accentuează aceste discuţii şi evidenţiază mai ales conceptul comunitar al procesului educaţional, în care empatia profesor-elev este esenţială pentru formarea atât a celui educat, cât şi a educatorului.

Ariel Álvares VALDÉS

De ce evanghelistul Ioan nu descrie exorcismele lui Isus?

Autorul acestui articol arată că exorcismele au fost îmbrăcate mereu de o aură de mister, în care fantezia şi curiozitatea au dat naştere la fel şi fel de închipuiri, în mare parte departe de adevăr. Dar exorcismele nu sunt parade, spectacole, senzaţii. Ele sunt o realitate ce trebuie să ne îndemne la reflecţie, la o privire obiectivă asupra forţelor Celui Rău. Evangheliile sinoptice ne prezintă şase cazuri de exorcizări, pe când Evanghelia după sfântul Ioan păstrează o tăcere absolută. Ioan nu a dorit să facă publice exorcismele lui Isus, deoarece acestea i-au produs multe necazuri. Isus era văzut mai degrabă ca un taumaturg, ca un magician, deoarece în timpul său mulţi iudei se ocupau cu ritualuri magice egiptene de exorcizare. In final, articolul subliniază faptul că sfântul Ioan nu a dorit să prezinte exorcismele lui Isus în Evanghelia pe care a redactat-o, deoarece nu a voit ca Isus să apară ca un magician, ci ca învăţător şi mântuitor al lumii.

Vittorio POSSENTI Fondamenti religiosi e laici della democrazia

Analizând fenomenul democraţiei,Vittorio Possenti expune fundamentele religioase şi laice ale democraţiei. O adevărată democraţie, care vrea să deschidă graniţele unei lumi civilizate trebuie să păstreze sentimentul de apartenenţă la umanitate. Autorul crede că democraţia trebuie să stea departe de tentaţia fundamentalismului, trebuie să promoveze persoana, nu formele de egoism. Democraţia are nevoie de religie, dacă vrea un om integral (unui om nu-i poţi nega dimensiunea religioasă). Drepturile omului ar trebui să fie principalul program al unei democraţii. Autorul subliniază unele dintre principiile democraţiei: tratarea persoanei ca scop nu ca mijloc (omul este în lume, dar nu este al lumii), formarea unui popor în care să fie respectate atât dreptul natural, cât şi cel pozitiv, libertatea responsabilă, o etică ce favorizează binele comun, participarea la viaţa publică. Articolul pledează pentru o democraţie echilibrată, care are în centrul ei persoana.

Nils GYONS

Misiunea în America Latină

America Latină este unul din cele mai sărace continente de pe glob. Cu o populaţie de 500 de milioane de locuitori, această zonă se confruntă cu probleme sociale grave cum ar fi traficul de droguri, dictatori, războaie civile, lupte de gherilă, boli de nutriţie etc. În acest articol se arată că, în ciuda unor aspecte contradictorii, Biserica Catolică este reprezentată foarte bine, majoritatea populaţiei fiind catolică. Realitatea Americii Latine este foarte dură, dar Biserica desfăşoară aici o activitate misionară foarte rodnică, iar chemările la viaţa de apostolat sunt numeroase. Acest continent foarte viu şi diversificat ca mentalitate, cultură sau raportare la cerinţele vieţii contemporane, reprezintă o sferă de interes şi de speranţă pentru Biserică.

Alois BIŞOC

Misiunea Bisericii în lumea contemporană

Biserica este o realitate complexă ce a căutat dintotdeauna să vină în întâmpinarea nevoilor societăţii. Trăind într-o nouă epocă a istoriei umane, Biserica nu poate să rămână indiferentă la impulsurile pe care le primeşte din partea societăţii. Fără să-şi renege identitatea şi tradiţia, ea a propus omenirii, prin lucrările Conciliului al II-lea din Vatican, o nouă imagine a lui homo Ecclesiae. Articolul evidenţiază problemele lumii actuale şi raportarea concretă a Bisericii la acestea, atât în timpul Conciliului, cât, mai ales, în perioada postconciliară.

Mario GIRARDI,

„L’amore carattere proprio del cristiano”: le origini della spiritualità identitaria di s. Basilio Fraternităţile monastice au apărut ca urmare a conştientizării rolului fundamental pe care evanghelia trebuie să-l joace în viaţa fiecărui creştin. Autorul acestui articol arată că iubirea trebuie să fie caracterul unei trăiri cu adevărat creştine, iar printre cei care au înţeles acest lucru se numără doi promotori ai vieţii comunitare: sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Benedict, ale căror reguli au reprezentat o bogăţie pentru viaţa spirituală a Bisericii. Prezentul articol subliniază că iubirea constituie caracterul propriu al creştinului şi că sfântul Vasile cel Mare îşi fundamentează această învăţătură pe Sfânta Scriptură, în special pe scrierile sfântului Paul.

RECENZII