Perspectivele evanghelizării în lumea de azi

EDITORIAL

W. Dancă Evanghelizarea şi îndreptarea privirii spre Cristos.

Editorialul explică geneza numărului treisprezece al revistei „Dialog teologic”, care preia lucrările colocviului internaţional organizat de Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi în 8 şi 9 martie 2004. Numărul mare al participanţilor şi diversitatea lor confesională şi profesională – catolici şi ortodocşi, studenţi şi profesori, laici şi clerici – dar şi calitatea deosebită a conferinţelor şi a discuţiilor aplicate la temele prezentate sunt dovada empirică a faptului că, în ciuda pronosticurilor şi a statisticilor negative cu privire la soarta creştinismului în postmodernitate, lumea de azi este dispusă să asculte evanghelia. În cazul acesta, misiunea evanghelizatorilor constă în reorientarea privirii şi existenţei omului post-comunist, post- modernist sau secularizat spre misterul lui Cristos.

COMUNICĂRI

A. Carpinschi Nevoia de filozofie politică în lumea de astăzi.

Nevoia de filozofie politică s-a încadrat dintotdeauna în orizontul fiinţării sociale a omului. De altfel, articolul de faţă ne şi face o scurtă prezentare a efortului depus de om în gestionarea binelui comun, cu precădere în perioada modernă şi contemporană. Dorind să analizeze însă în ce măsură filozofia politică de astăzi mai reflectă nevoile umane şi realităţile sociale, autorul constată că aceasta a devenit mai degrabă speculativă şi reactivă, decât comprehensivă şi prospectivă. În consecinţă, dat fiind faptul că noile deschideri şi perspective ale cunoaşterii politice depind în mare măsură de modul cum se raportează diversele tipuri de teorii politice la moştenirea modernităţii şi la provocările post-modernităţii, demersul autorului este unul metodologic. Se propune astfel distanţarea de scientism, de eticism şi de istoricism şi reabilitarea filozofiei practice, strâns legată de conştiinţa filozofică a deschiderii, a pluralităţii şi a complementarităţii şi de exerciţiul permanent al reflexivităţii umane în aspiraţia spre înţelepciune în gestionarea binelui comun.

A. Gherguţ Cuvântul sacru şi era consumismului.

O abordare psiho-sociologică. O autentică repropunere a mesajului sacru într-o eră a consumismului nu poate să facă abstracţie de multiplele transformări socio-culturale suferite de omul contemporan. Într-o cheie vădit psiho-sociologică, autorul distinge prezenţa unui anumit dezechilibru între aspiraţiile şi comportamentul omului contemporan, stare ce se traduce concret prin apariţia unor noi forme de aservire socială şi psihică – mecanisme de influenţare a credinţelor umane –, printr-o goană disperată după câştig, ce pune de multe ori sub semnul întrebării valorile moştenite de-a lungul generaţiilor şi, nu în ultimul rând, printr-o atitudine de indiferenţă faţă de valorile religioase sau printr-o percepere superficială şi emoţională a mesajului evanghelic. Noua evanghelizare trebuie aşadar să identifice şi să ofere un nou cadru de referinţă în perceperea şi înţelegerea divinităţii, pe care să-l facă cunoscut şi trăit potrivit condiţiilor socio-culturale ale societăţii contemporane. Doar în acest mod, mintea şi inima multor persoane vor putea fi îndreptate spre o credinţă creştină autentică.

W. Dancă Omul recent şi noua evanghelizare.

Pornind de la două sintagme – nou şi recent – faţă de care spiritul contemporan manifestă o oarecare predilecţie, studiul dezvoltă discursul misiologic al Bisericii, situându-se într-o perspectivă antropologică. Intenţia autorului, după cum el însuşi o mărturiseşte, e aceea de a arăta că omul crescut în orizontul raţionalităţii moderne, care prin ştiinţă şi tehnică a devenit universal, nu poate şi nu trebuie să rămână doar recent, după cum şi evanghelizarea, care-şi propune să-l scoată pe omul contemporan din actuala fundătură culturală şi religioasă, nu poate şi nu trebuie să rămână doar nouă. În definitiv, noua evanghelizare nu e o chestiune ce se rezumă la o metodă sau la nişte cuvinte. Această luptă pentru sufletul lumii priveşte însăşi viaţa omului. Este reînnoirea întâlnirii cu omul generaţiilor ce s-a îndepărtat de Cristos şi de Biserică; e atât scoaterea acestuia din non-sens, din frustrare, din plictiseală şi din disperare, cât şi comunicarea evangheliei, vestea cea bună despre Isus, în care Dumnezeu îşi manifestă iubirea sa totală şi adevărată faţă de fiecare om. Recuperat integral, omul se va putea debarasa astfel de vârtejul nihilismului, în care totul este relativ, fragmentar şi trecător, şi va putea scoate din uitare lucrurile substanţiale, fie că e vorba aici de mesajul creştin, fie că e vorba de elementele constitutive ale fiinţei umane.

Gh. Petraru Evanghelizare şi mărturie creştină prin cult.

Studiul are ca temă funcţia de evanghelizare a cultului liturgic, expresia vie a trăirii credinţei creştine. O eventuală disociere a dimensiunii liturgice de acţiunea misionară a Bisericii ar face din evanghelizare o acţiune pur umană sau o simplă ideologie religioasă. Autorul îşi structurează discursul în două părţi. Astfel, dacă în prima parte este acordată o atenţie deosebită funcţiei evanghelizatoare a limbajului sacru, textul sacru, actualizat şi parafrazat în creaţia poetico-liturgică a Bisericii, fiind considerat ca premisă a relaţiei de comuniune cu Dumnezeu, în cea de-a doua parte, autorul are în vedere dimensiunea sacramentală a cultului liturgic, mai ales sfânta Liturghie şi sfintele taine, participare în timp, prin harul Duhului Sfânt, la realitatea escatologică a împărăţiei lui Dumnezeu.

V. Petercă Noţiunea de sărăcie în Biblie şi în lumea de astăzi.

Biserica a avut mereu conştiinţa universalităţii misiunii sale de predicare a evangheliei lui Cristos, de vestire a împărăţiei lui Dumnezeu tuturor oamenilor de bunăvoinţă, indiferent de statutul lor social sau de bunăstarea lor materială. Dată fiind problematica socială ce macină viaţa omului contemporan, autorul îşi propune să surprindă impactul şi finalităţile pe care trebuie să le aibă noua evanghelizare asupra categoriilor defavorizate ale societăţii, în special asupra celor săraci şi nevoiaşi. În primă instanţă, studiul se concentrează asupra dezvoltării conceptului biblic de sărăcie. Urmând desfăşurarea istoriei mântuirii, autorul prezintă mai întâi sărăcia materială, mai ales în perioada Vechiului Testament, în care, de multe ori, revendicările profeţilor au fost adevărate proteste sociale (Am 8,4-6; Mih 3,2-7; Is 3,13-15). Ulterior, accentul expunerii se deplasează asupra dimensiunii spirituale a sărăciei, mai ales în perioada Noului Testament, autorul analizând mai îndeaproape Predica de pe munte (Mt 5,3) şi parabola bogatului nesăbuit (Lc 12, 16-21). Sărăcia devine dispoziţia fundamentală cerută tuturor acelora ca doresc să intre în împărăţia cerurilor. În cea de-a doua parte a articolului, autorul urmăreşte conceptul de sărăcie în învăţătura recentă a Bisericii, mai ales în exortaţia apostolică Ecclesia în Europa a papei Ioan Paul al II-lea şi în documentul emis de Conferinţa Episcopală din SE Europei, intitulat: Sărăcia: o provocare pentru Biserică. Astfel, a-i primi şi a-i sluji pe cei săraci înseamnă a-l primi şi a-l sluji pe Cristos însuşi, înseamnă a vesti evanghelia speranţei, aducând mărturie că toţi sunt iubiţi în mod egal de Dumnezeu.

E. Ferenţ Noua evanghelizare a Bisericii Romano-Catolice de Iaşi de-a lungul Sinodului Diecezan de la Iaşi (08.12.2001 - 08.12.2004).

Autorul subliniază că, încă de la deschidere, Sinodul Diecezan al Bisericii Romano-Catolice de Iaşi şi-a propus să asimileze doctrina sacră a Conciliului al II-lea din Vatican şi învăţătura Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, aşa cum a fost formulată în cele douăsprezece discursuri pronunţate de Sanctitatea Sa cu ocazia vizitei apostolice şi pastorale pe care a efectuat-o în România între 7-9 mai 1999. Studiul analizează din punct de vedere dogmatic îndemnul „Duc in altum” şi constată că, de fapt, moto-ul sinodului coincide cu noua evanghelizare a Bisericii locale de Iaşi, lucrare cerută şi de papa în documentele amintite. Potrivit autorului, evanghelizarea înseamnă proclamarea că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul omului, care să ducă la îmbogăţirea omului în Cristos. După ce analizează misiunea de evanghelizare în patru paragrafe – contextul eclezial local al noii evanghelizări; cine este Biserica locală de Iaşi; Biserica locală evanghelizată şi evanghelizatoare; Maria, Steaua mistică a evanghelizării –, autorul formulează o concluzie în care afirmă că, în anii sinodului, Biserica locală de Iaşi a devenit mai conştientă de faptul că dăruirea de sine a lui Cristos prin cuvânt şi în Euharistie face în mod real Biserica. Răspunsul la această dăruire de sine a Fiului lui Dumnezeu este recunoştinţa faţă de Biserica locală, căci, prin sacramentele iniţierii administrate de această Biserică, numeroşi oameni ce au trăit pe meleagurile moldoveneşti au fost introduşi în tainele mântuirii şi transformaţi în misionari într-o lume mereu tânără.

Dialoguri, comentarii, întrebări

(I) Masă rotundă (I): A. Bulai, V. Petercă, Gh. Popa, L. Farcaş: Cum să vestim Evanghelia la un popor creştin măcinat de fenomenul emigraţiei, sărăciei şi corupţiei?

V. Possenti Cambiare la natura umana? Biotecnologie e questione antropologica.

Articolul analizează teza potrivit căreia, tehnologiile moderne de îmbunătăţire a vieţii fizice postulează o cunoaştere adecvată a fiinţei umane şi a necesităţilor ei primordiale. După cum se poate constata din cele întâmplate recent în acest domeniu, acest element greu de pătruns a devenit mai problematic. În consecinţă, autorul doreşte să aprofundeze semnificaţia conceptului de natură umană, prezentând diferite modalităţi de înţelegere ale conceptului în discuţie, dar nu din punct de vedere religios, ci filozofic sau laic. În acest sens, referinţa la J. Habermas şi F. Fukuyama pare inevitabilă. Astfel, cu ajutorul lui Habermas se urmăreşte identificarea naturii umane în viitor, cercetarea având un pronunţat caracter etic; cu ajutorul lui Fukuyama se încearcă o refacere a conceptului de natură umană într-o cheie ce poate fi numită „neo-aristotelică”. Autorul este de părere că natura umană nu poate fi schimbată, chiar dacă, prin aplicarea tehnologiilor moderne în domeniul vieţii, se pot modifica multe elemente „accidentale” din fiinţa umană sau pot fi influenţate relaţiile umane şi sociale: persoana umană nu poate fi modificată niciodată în structura ei de bază. Fiind o natură umană individualizată într-o entitate singulară, persoana este garanţia unităţii omului. Articolul conţine câteva justificări ale acestei teze, deoarece analizează pe scurt conceptele de boală şi de terapie şi se întârzie ceva mai mult asupra riscurilor pe care le prezintă înţelegerea reducţionistă a conţinutului unei realităţi. În final autorul arată cât de importantă este înţelegerea corectă a conceptului de natură umană în domenii precum antropologia filozofică, bio-etica, ştiinţele politice, morale, educaţionale.

F. Pajer L’educazione cristiana e il nuovo umanesimo.

Autorul porneşte de la observaţia că civilizaţia occidentală cunoaşte o progresivă diminuare a valorilor etice şi valorice, simbolice şi religioase pentru că este departe de om şi de nevoile lui reale. În prima parte, autorul prezintă diferite perspective umaniste din secolul al XX-lea şi evidenţiază caracterul lor parţial şi, uneori, contradictoriu. Acest caracter este moştenit şi de umanismul post-modern, care reprezintă o adevărată provocare pentru educaţia de tip creştin. Provocarea post-modernităţii comportă mai multe elemente: prezenţa împreună a mai multor viziuni despre lume; pierderea semnificaţiei unui anumit model de antropologie şi educaţie creştină; unitatea persoanei este ameninţată de un bogat evantai de rupturi structurale şi culturale (ruptura dintre progres şi valorile spiritului, distincţia radicală uneori între sfera publică şi cea privată); lipsa de consistenţă culturală a faptului creştin. În partea a doua, articolul pune în lumină condiţiile necesare pentru a putea răspunde la provocarea formării omului în post-modernitate. Iată câteva dintre ele: asumarea criteriului complexităţii, identificarea unei strategii a „creşterii în înţelepciune”, un răspuns la imperativul etic al responsabilităţii personale. În final, autorul preia îndemnul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea din enciclica Fides et ratio (nr. 107) şi pledează pentru o privire în adâncurile fiinţei umane, acolo unde se formulează dorinţa de adevăr şi de sens.

W. Müller Provocările evanghelizării în Asia: cazul Chinei.

Evanghelizarea Asiei e privită de autor ca o provocare între misiunea solemnă încredinţată de Isus ucenicilor săi, investirea de energii enorme în realizarea acestei misiuni şi rezultatul prezenţei Bisericii pe continentul asiatic. După expunerea principalelor momente istorice ale evanghelizării Asiei, în general, şi a Chinei, în special (evanghelizarea apostolică prin sfântul Bartolomeu şi sfântul Toma, caldeeană, franciscană şi iezuită, prin sfântul Francisc Xaveriu şi prin Matteo Ricci), şi prezentarea controversei riturilor, autorul face o incursiune în problematica actuală a activităţii misionare a Bisericii în China, subliniind atât aspectele pozitive ce impulsionează comunitatea pe drumul credinţei creştine (biserici şi sanctuare, seminare şi mănăstiri, mijloace de comunicare), cât şi aspectele istorice dureroase ce marchează viaţa acestei comunităţi (persecuţia ce continuă şi în ziua de astăzi, criza de autoritate a Bisericii şi divizarea acesteia în interpretarea jurisdicţiei petrine, relaţiile diplomatice încordate cu Sfântul Scaun etc.). În altă ordine de idei, evanghelizarea nu întâmpină probleme din partea altor religii, ci, mai degrabă, dificultăţile sunt generate de materialism, de dorinţa de putere cu orice preţ şi de decăderea conştiinţei morale. Astfel, provocarea evanghelizării din China de astăzi are o strânsă legătură cu situaţia credinţei creştinilor din lumea întreagă, fiind o provocare pentru viaţa de credinţă a întregii Biserici.

G. Njen A fi creştin şi a fi african.

Relatarea Mons. Njen prezintă într-un stil atractiv şi vivace istoria şi situaţia evanghelizării în Africa. Nu lipsesc din această relatare exponenţii de seamă ai culturii creştine africane moderne, precum cardinalul Arinze sau părintele Jean Marc Elá, cum, de altfel, nu lipsesc nici referirile la experienţa sa personală. Ideea ce transpare din această relatare este aceea că a fi creştin în societatea africană de astăzi presupune, înainte de toate, a te recunoaşte ca atare, înseamnă să-ţi iubeşti spaţiul socio-cultural căruia îi aparţii, să-i apreciezi părţile bune şi rele, primind moştenirea creştină, salvând-o şi transmiţând-o mai departe.

Dialoguri, comentarii, întrebări (II)

Masă rotundă (II): W. Dancă, V. Possenti, F. Pajer, W. Müller, G. Njen, J. McCann:

Puncte fierbinţi şi perspective ale evanghelizării Bisericii Catolice în Europa, Asia, Africa şi America.

FILE DE ARHIVĂ

RECENSIONES

INDICATIONES