Quo vadis caritas? Principiul carităţii creştine în dialogul religios contemporan

Wilhelm Dancă

Formarea permanentă: Cândşi pentru cine?

Formarea permanentă este o necesitate continuă şi pentru toţi oamenii, având în vedere confuzia axiologică şi derutantele schimbări ce influenţează societatea contemporană. Pornind de la aceasta constatare, autorul studiului ce introduce în tematica numărului XX al revistei Dialog teologic, aprofundează învăţătura conciliară şi cea magisterială recentă, precum şi cea a Sinodului diecezan din Iaşi, subliniind importanţa unei continue educaţii creştine a persoanelor laice, a căror misiune este aceea de a sfinţi realităţile temporare, dar şi a preotului, chemat să fie ministru al lui Cristos în lumea contemporană şi administrator al sfintelor taine. Formarea permanentă este un drept, dar şi o datorie ce trebuie să dobândească un caracter integral şi unificator; de aceea, rămâne o exigenţă vie şi angajantă atât pentru preoţi, cât şi pentru laici.

COMUNICĂRI

Vladimir Petercă

Sursa nedreptăţilor şi a dezordinii din lume: nebunia.Comentariu la Ps 14

La sfârşitul secolului al XIX-lea, lumea a fost răscolită de cuvintele lui Nietzsche: "Dumnezeu a murit, noi l-am ucis!" Nihilismul formulat astfel are însă origini mai vechi, ajungând până în Vechiul Testament. Autorul studiului explică valenţele şi cauzele unor astfel de cuvinte, aşa cum reies din Ps 14, dar şi din contextul mai amplu veterotestamentar. Ps 14 prezintă în termeni programatici şi într-un limbaj dur două categorii de oameni, pe de o parte, cei drepţi, săraci şi oprimaţi, al căror apărător este Dumnezeu, iar pe de altă parte, cei păcătoşi şi "nebuni", a căror viaţă reflectă ateismul practic. Mesajul studiului de faţă îl preia pe cel biblic din Ps 14, care este de fapt o sinteză a Vechiului Testament, expunându-l într-un mod adecvat omului contemporan: adevărul lui Dumnezeu triumfă prin bunătate şi dreptate, căci fericirea "nebunilor" este doar aparentă şi înşelătoare.

Michel Cagin

Génèvieve Fondane. O viaţă închinată misterului lui Israel I

sraelul a avut una dintre cele mai tulburătoare istorii. Secolul al XX-lea reprezintă pentru acest popor dar şi pentru omenirea întreagă o amintire dureroasă. Articolul prezintă biografia lui Gčnčvieve Fondane, convertită la catolicism, după cum reiese din corespondenţa ţinută cu J. Maritain şi cu soţia sa Raissa Maritain. Soţie a gânditorului şi poetului evreu Benjamin Fondane, în timpul detenţiei acestuia la Auschwitz şi după moartea lui, Gčnčvieve Fondane simte puterea harului lui Dumnezeu ce o copleşea; după mai multe întrebări şi căutări, intră în ordinul călugăriţelor Notre Dame de Sion. Biografia de faţă are un mesaj şi pentru omul zilelor noastre, întruchipând atât un reproş adus antisemitismului, cât şi o punte valoroasă în dialogul dintre evrei şi creştini.

Vittorio Possenti

Misterul lui Israel. J. Maritain şi Conciliul al II-lea din Vatican

La elaborarea documentelor celui de-al II-lea Conciliu din Vatican au conlucrat biblişti, teologi, liturgişti, dar şi filozofi. Dintre aceştia din urmă, J. Maritain a contribuit prin viziunea sa despre identitatea poporului evreu ca naţiune aleasă de Dumnezeu. Prin participarea la Conciliu, dar şi prin cartea Misterul lui Israel, J. Maritain a recunoscut şi a denunţat orice formă de antisemitism, religios, social, economic şi politic. "Esenţa spirituală a antisemitismului este în ultimă instanţă un fenomen cristofobic". În studiul de faţă, V. Possenti ilustrează conotaţiile "misterului lui Israel" pentru lumea întreagă, reluând în final orientarea filozofului francez: în cadrul dialogului interreligios este necesară descoperirea legăturii dintre noul popor ales şi Israel, dintre Biserică şi poporul Sinagogii.

Virgil Nemoianu

Două aspecte ale catolicismului american

În ultimele decenii, au apărut mai multe studii statistice despre situaţia catolicismului din Europa de Vest, ce proiectează o umbră de pesimism asupra viitorului. O altfel de imagine ne transmite articolul prof. V. Nemoianu, ce expune istoria, evoluţia, situaţia actuală şi perspectivele catolicismului din America. Deşi minoritar şi constituit dintr-o mulţime pestriţă de emigranţi, catolicismul de aici şi-a păstrat vigoarea, prezentându-se astăzi ca o comunitate vie şi activă. În această lumină, autorul expune pe scurt, dar realist, caracteristicile acestei Biserici: situaţia clerului şi a laicilor, intelectualitatea catolică, teologii, politicienii şi mass-media catolice. În finalul articolului, V. Nemoianu mută accentul de pe analiza aspectelor interioare ale Bisericii Catolice din SUA pe deschiderea ei, exprimând speranţa că dialogul dintre catolici şi ortodocşi va aduce roade pentru ambele Biserici.

Ermis Segatti

Tendinţe în reînnoirea teologică din India. Despre Dumnezeu. Premise şi precursori

În ultimul timp, europenii au manifestat în căutările lor religioase o atracţie crescândă pentru religiile asiatice, îndeosebi pentru hinduism şi budism. Studiul prezintă tocmai punctele de contact şi de dialog ce se pot stabili între creştinism şi teologia hindusă indiană, ce exprimă astăzi o tendinţă evidentă de a dobândi autonomie datorită conştiinţei înrădăcinării ei într-o tradiţie bogată, consacrată de istorie. Această tradiţie a fost valorificată de teologii hinduşi moderni Stanley Samartha, Vivekananda, Upadhyaya, Nilakantha Gorek, Richard de Smet, care au sugerat în operele lor profunzimea vechii gândiri hinduse, dar şi punţile ce se pot stabili între teologia hindusă şi doctrina creştină, între Upanishade şi Cristos. Datorită acestei orientări favorabile dialogului interreligios, studiul de faţă oferă un suport generos pentru apropierea dintre creştini şi necreştini în contextul unei lumi globalizate.

Emil Dumea

Cultură, cult şi interculturalitate: repere istorice şi ideologice europene contemporane

În anul 2007, România a aderat la UE, intrând astfel în marea familie multiculturală a statelor europene. Acest context socio-politic, dar care are şi implicaţii religioase, explică apariţia acestui studiu. Autorul expune abundenţa de sens a termenului "cultură", aplicându-l la contemporaneitate, reliefând şi relaţia pe care o stabileşte cu "cultul": o cultură fără cult este rece şi fără suflet, cultul fără cultură este limitarea nejustificată a omului. În ambientul comunităţii europene, dialogul intercultural reprezintă o datorie, o provocare, dar şi o ocazie de cunoaştere reciprocă şi de comunicare de valori. Acest dialog este capabil să elimine tensiuni şi schisme ce apar din cauza ignorării celuilalt şi a prejudecăţilor leneşe, rămânând de aceea o exigenţă continuă şi reciprocă.

Claudiu Dumea

Diavolul şi exorcismele

Societatea contemporană experimentează existenţa răului ca prezenţă şi acţiune, dar evită tot mai des să-l identifice cu diavolul, acest subiect intrând în categoria tabuurilor. Studiul trece peste aceste clişee propunându-şi să releve diversele forme de prezenţă şi de acţiune a diavolului şi să expună principala armă ce o avem la dispoziţie: exorcismul, aşa cum reiese din noul Ritual al exorcismelor. Autorul notează calităţile exorcistului şi pregătirea necesară, manifestările exorcizatului înainte, în timpul şi după exorcism, conţinutul rugăciunilor de exorcizare, pentru ca, în finalul articolului, să scoată în relief că existenţa celui rău nu este o realitate care depinde de opinia majorităţii, ci o forţă ostilă ce trebuie luată mereu în considerare de către omul contemporan în deciziile şi actele sale.

Wilhelm Dancă

Benedict al XVI-lea şi iubirea. Eros, agape şi philia în enciclica Deus caritas est

Sfântul Ioan i-a dat lui Dumnezeu o definiţie excelentă: "Dumnezeu este iubire". Însă ce poate să ne spună aceasta, astăzi, când "iubirea este unul dintre cuvintele cele mai uzate, dar şi abuzate"? Autorul studiului, păşind pe urmele biografiei şi a primei enciclice a papei Benedict al XVI-lea, îşi propune să risipească umbra de dispreţ ce plana asupra termenului eros, arătând că există un eros al lui Dumnezeu, un eros benevolentiae (diferit de eros concupiscentiae), care este în acelaşi timp agape. Acestea două nu pot fi nicicând despărţite, ele realizând împreună natura adevăratei iubiri. Philia (prietenia) se încadrează între eros (iubirea ascendentă) şi agape (iubirea descendentă), ea fiind împlinirea desăvârşitei comuniunii şi cu Dumnezeu şi cu aproapele. În concluzia acestui demers teologic, autorul distinge o notă dinamică a misiunii omului: agape este legea fundamentală a vieţii sale, însă iubirea nu este o stare dobândită, ci o continuă creştere.

RECENZII