Liturgia orelor după ritul roman: Invitatoriu, Laudele, Ora Medie, Vesperele şi Completoriul

   Liturgia orelor s-a dezvoltat puţin câte puţin în aşa fel încât să devină rugăciunea Bisericii locale. Ea se desfăşura în timpurile şi locurile stabilite, sub conducerea preotului. Era ca o completare indispensabilă a Jertfei euharistice, care constituie sinteza întregului cult divin, menită să reverse şi să-i extindă bogăţia la orice oră din viaţa omului. Oficiul a fost dispus şi orânduit în aşa fel încât, fiind rugăciunea întregului popor al lui Dumnezeu, să poată lua parte la ea nu numai clericii, ci şi călugării, ba chiar şi laicii.

   Introducerea diferitelor forme de celebrare face Liturgia orelor adaptabilă la persoane de cultură diferită şi de nivel diferit, dând fiecăruia posibilitatea de a o adapta la propria condiţie şi vocaţie. Aşadar, avem deplină încredere că spiritul acelei rugăciuni care trebuie făcută „fără încetare”(cf. Lc 18,1; 21,36; 1Tes 5,17; Ef 6,18), şi pe care Domnul nostru Isus Cristos a poruncit-o Bisericii sale, se va reînsufleţi.

   Cartea Liturgiei orelor, apărută la timpul potrivit, o susţine, o favorizează, în timp ce celebrarea însăşi, mai ales când o comunitate se întruneşte în acest scop, exprimă natura adevărată a Bisericii care se roagă şi străluceşte ca semn minunat al ei. Rugăciunea creştină este, în primul rând, rugăciunea întregii familii umane, pe care Cristos şi-a asociat-o (cf. SC 83), în sensul că fiecare participă la această rugăciune, care aparţine întregului trup. Prin urmare, ea exprimă glasul Miresei iubite a lui Cristos, dorinţele şi cererile întregului popor creştin, rugăciunile şi implorările pentru trebuinţele tuturor oamenilor. Unitatea acestei rugăciuni izvorăşte din inima lui Isus. Căci Mântuitorul nostru a voit „ca acea viaţă, care în cursul existenţei sale pământeşti a început cu rugăciuni şi cu jertfă, să nu înceteze în decursul veacurilor în trupul său mistic care este Biserica” (Pius al XII-lea, Scrisoarea enciclică Mediator Dei, 2). Aşa se face că rugăciunea Bisericii este totodată „rugăciunea pe care Cristos o înalţă către Tatăl împreună cu trupul său” (SC 84). Aşadar, în timp ce recităm Oficiul, trebuie să recunoaştem vocea noastră în cea a lui Cristos şi pe cea a lui Cristos în noi (Augustin de Hippona, Comentarii la Ps 85, 1).
Acest volum este realizat de comisia liturgică din cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, care s-a bucurat şi de concursul părinţilor franciscani de la Mesagerul Sfântului Anton ce au sprijinit tipărirea Liturgiei Orelor pentru laici.

Pr. dr. Ştefan Lupu