Simbolul Apostolilor mărturiseşte că Dumnezeu este „Creatorul cerului şi al pământului”, iar Simbolul de la Niceea-Constantinopol explicitează: „al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Profesiunea de credinţă a Conciliului al IV-lea din Lateran afirmă că Dumnezeu, „încă de la începutul timpurilor, a creat toate făpturile, una după alta, spirituale şi trupeşti, adică îngerii şi lumea pământească, şi apoi făptura umană care ţine de amândouă, fiind alcătuită din suflet şi trup” (CBC, 325-327).
După ce în primul volum al colecţiei „Credo” s-a meditat primul articol al Crezului: „Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului, al celor văzute”, în acest al doilea volum tema meditaţiilor este: „Dumnezeu, Creatorul celor nevăzute”, adică al îngerilor. Claudiu Dumea
Pr. Claudiu Dumea
| Default | |
| An apariție | 2003-01-01 |
| Autor | Claudiu Dumea |
| Colecția | Credo |
| Editura | Sapientia |
| ISBN | 973-8474-11-6 |
| Număr pagini | 338 |
| Titlu | Îngeri si diavoli |







