Program de lucru

8.30 AM - 16.00 PM

Transport gratuit

La comenzile peste 200 Lei

sapientia@itrc.ro

Primim comenzi si pe email

Telefon: 0754-826-814

Comandă online acum!

Program de lucru

8.30 AM - 16.00 PM

Transport gratuit

La comenzile peste 200 Lei

sapientia@itrc.ro

Primim comenzi si pe email

Telefon: 0754-826-814

Comandă online acum!

Coș cumpărături
coș
produs - 0,00 RON

Nu aveți produse în coșul de cumpărături.

Subtotal
0,00 RON

Am simţit inima lumii bătând

Mai multe vizualizări

Am simţit inima lumii bătând

Roger Etchegaray


Fii primul care evalueaza acest produs.

   Cartea de faţă Am simțit inima lumii bătând; conversație cu Bernard Lecomte se deschide cu un cuvânt introductiv al intervievatorului cardinalului Etchegaray, în persoana lui Bernard Lacomte; aici ne sunt oferite atât principalele evenimente din viața cardinalului, cât și prilejul cu care cei doi „actori principali” ai cărții s-au întâlnit: Marele Jubileu ocazionat de începutul celui de-al treilea mileniu.

Disponibilitate: In stoc

Special Price 24,50 RON

Preț Vechi: 35,00 RON

Detalii

Cristos, în timpul vieții sale, i-a avertizat pe cei care îl urmau, că vor avea de suferit persecuții de neimaginat din partea celor care vedeau cu ochi răi noua religie creștină. Istoria Bisericii primare a fost martora împlinirii cuvintelor Mântuitorului. Păgânismul a înțeles că, dacă evanghelia va triumfa, templele și altarele lui vor fi nimicite, vor „intra în criză”, de aceea și-a concentrat forțele pentru a distruge creștinismul; astfel, în special împărații romani, au dezlănțuit persecuții fără precedent care au avut un impact răsunător asupra vieții și identității creștinilor.

Creștinii au fost deposedați de averi și alungați din casele lor, ducând o viață, putem spune, insuportabilă: Au primit batjocură și biciuire, ba chiar lanțuri și închisoare; au fost bătuți cu pietre, tăiați cu ferăstrăul, au murit uciși cu sabia, au rătăcit în piei de oaie și de capră, în lipsuri, asupriți, maltratați. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri și munți, prin peșteri și râpe ale pământului”, ne atestă autorul Scrisorii către evrei (11,36-38).

Chiar dacă, o dată cu Edictul de la Milano din 313 al împăratului Constantin, creștinismul primește libertate deplină de exprimare, persecuții vor continua să mai existe de-a lungul timpului; paginile istoriei Bisericii ne stau martore în acest sens.

Chiar și în zilele noastre Biserica lui Cristos este adesea persecutată. Cel mai feroce dușman actual al creștinismul, putem spune că nu este atât sabia, închisoarea sau tortura, cât mai ales secularizarea și ignoranța de care dau uneori dovadă membrii săi. În acest sens, mărturia cardinalului Roger Etchegaray, cuprinsă în cartea Am simțit inima lumii bătând; conversație cu Bernard Lecomte, pe care o prezentăm cititorilor noștri, vine la momentul potrivit; ea dorește să reamintească, departe de șabloanele obișnuite, rolul pe care trebuie să-l joace Biserica Catolică în dezbaterile importante ale timpului nostru.

Bătrânul cardial francez Roger Etchegaray, în vârstă de 93 de ani (născut la 25 septembrie 1922), este o figură captivantă care a cunoscut progrese, crize, personaje, secrete ale Bisericii Catolice. Putem spune că acest cardinal încarnează întreaga istorie recentă a Bisericii, jucând, uneori, el însuşi, un rol major sau chiar determinant în această istorie.

Hirotonit preot în 1947, acest tânăr de origine bască, a fost martor la toate evenimentele din perioada postbelică: reforma liturgică, pontificatul lui Pius al XII-lea (1939-1958), războiul din Algeria etc.

Expert la Conciliul al II-lea din Vatican, arhiepiscop de Marsilia (1970-1985), preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, a fost creat cardinal în 1979 de către Papa Ioan Paul al II-lea, care l-a chemat la Roma. Pe parcursul a mai mult de douăzeci de ani, a fost unul dintre principalii colaboratori ai papei.

Ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace (1984-1998) şi ca preşedinte al Consiliului Pontifical Cor Unum (1984-1995), cardinalul Etchegaray a fost trimisul special al papei în cele patru colţuri ale planetei, în misiunile cele mai secrete şi delicate. A fost primul cardinal care a vizitat China comunistă în 1980, primul emisar trimis pe lângă Fidel Castro în 1988, a fost primul reprezentat oficial al papei în ororile din Rwanda în 1994, a fost delegatul personal al papei trimis la Saddam Hussein în 2003, în ajunul celui de-al doilea război din Golf etc. Din anul 2005 este vicedecan al Colegiului cardinalilor.

Cartea de faţă Am simțit inima lumii bătând; conversație cu Bernard Lecomte se deschide cu un cuvânt introductiv al intervievatorului cardinalului Etchegaray, în persoana lui Bernard Lacomte; aici ne sunt oferite atât principalele evenimente din viața cardinalului, cât și prilejul cu care cei doi „actori principali” ai cărții s-au întâlnit: Marele Jubileu ocazionat de începutul celui de-al treilea mileniu.

Cele 21 de capitole ale acestei lucrări, pe lângă datele biografice ale bătrânului cardinal Roger Etchegaray, prezintă, ca un fir roșu, rolul pe care Biserica trebuie să-l aibă în contextul lumii contemporane. Este vorba despre acest rol original, concret și disprețuit pe care-l încarnează, de-a lungul paginilor acestei cărți, cu foarte multă simplitate, un om al lui Dumnezeu a cărui pasiune a fost, toată viața sa, să se pună în slujba oamenilor. Începând cu anii copilăriei petrecuți la Espelette, continuând cu anii de seminar, luând parte din plin la lucrările celui de-al doilea Conciliu din Vatican, și până la bătrânețe, cardinalul și-a dat toată silința să fie alături de oameni.

Lucrarea se încheie cu un cuvânt concluziv, în care cardinalul, la vârsta de 85 de ani, reflectând la viața sa dinamică și antrenantă, poate afirma cu tărie: „Am simțit inima lumii bătând, aspirând neîncetat să trăiască în pace, aspirând nebunește la a fi iubită, sperând, contrar oricărei speranțe”. De asemenea, găsim atașate și mai multe anexe, un post-scriptum, în care cardinalul își manifestă recunoștința față de mai multe persoane care i-au fost alături pe parcursul vieții, cât și o listă cronologică a operelor cardinalului Roger Etchegaray.

Recomandăm această operă tuturor celor care doresc să-și consolideze credința, avându-l ca model pe acest cardinal „trecut prin viață”, dar și celor care caută un răspuns la întrebarea „care este identitatea Bisericii într-o lume indiferentă și secularizată?”

 

Laurențiu Turbuc

Mai multe informatii

Autor Roger Etchegaray
Titlu Am simţit inima lumii bătând
Editura Sapientia
Colecția Creștinism în contemporaneitate
An apariție 1 ian. 2014
Număr pagini 492
ISBN 978-606-578-158-0

Recenzii client

Scrie propria ta recenzie

Faceti recenzie la: Am simţit inima lumii bătând

Etichete produs

Foloseste spatii intre etichete. Foloseste apostrof (') pentru fraze.