Bisericile Crestine Rasaritene. O scurta prezentare

   Unul dintre motivele care m-au determinat sa scriu acest scurt studiu despre Bisericile Crestine Rasaritene a fost convingerea mea ca un factor major ce împie­dica reconcilierea între crestinii din Rasarit si din Apus este lipsa de cunoastere reci­proca. În particular, cunoasterea Rasaritului crestin de catre crestinii apuseni este, din pacate, insuficienta; de aceea, sper ca, prezentând o astfel de privire panoramica, sa-i pot ajuta pe confratii mei catolici si protestanti sa-i înteleaga mai bine pe fratii si surorile noastre din Rasarit.
  Este, de asemenea, adevarat ca însisi crestinii rasariteni adesea nu sunt bine infor­mati cu privire la Bisericile Rasaritene carora ei nu le apartin, si prea des opiniile se formeaza pe baza unor distorsionari sau a unor prejudecati istorice. Astfel, în aceasta carte m-am straduit sa prezint istoria si circumstantele actuale ale diferitelor Biserici în mod obiectiv, relatând evenimentele asa cum le-am putut determina mai bine, fara a emite judecati cu privire la cum ar trebui sa fie lucrurile.
  Informatiile continute în aceasta editie în limba româna a cartii au fost actualizate pâna în ianuarie 2004. Astfel, este mai actualizata decât cea mai recenta (a sasea) editie în limba engleza, care a fost publicata de Institutul Pontifical Oriental din Roma în 1999.
  Multi crestini apuseni sunt derutati de complexitatea Rasaritului crestin, ce poate parea a fi o însiruire naucitoare de Biserici nationale si jurisdictii etnice. Scopul aces­tei prezentari e de a le furniza celor nespecialisti o panorama clara a Bise­ricilor Rasa­ri­tene, furnizând informatii de baza despre fiecare si indicând relatiile dintre ele. Fie­­care Biserica este plasata în contextul sau istoric, geografic, doctrinal si liturgic.
  Principiul utilizat în aceasta carte pentru clasificarea Bisericilor este comuniunea. Adica sunt descrise grupuri de Biserici care sunt în deplina comuniune între ele, mai degraba decât categorisindu-le potrivit altor criterii precum traditia liturgica.
  Din aceasta abordare rezulta patru comuniuni crestine rasaritene distincte si sepa­rate: (1) Biserica Asiriana Rasariteana, care nu este în comuniune cu nici o alta Bise­rica; (2) cele sase Biserici Ortodoxe Orientale, care, desi fiecare este independenta, sunt în deplina comuniune între ele; (3) Biserica Ortodoxa, care e o comuniune de Biserici nationale sau regionale, toate recunoscându-l pe patriarhul de Constanti­nopol ca punct de unitate ce se bucura de anumite drepturi si privilegii; si (4) Bise­ri­cile Catolice Rasaritene, care se afla toate în comuniune cu Biserica Romei si cu epis­copul sau. Ordinea în care sunt prezentate aceste patru comuniuni nu are vreo semnificatie particulara; reflecta doar succesiunea cronologica în care acestea au aparut ca entitati distincte.
  Aceasta a sasea editie include ca anexe doua articole pe teme ecumenice, pe care nu le-am publicat în alta parte. Primul, intitulat „Relatiile dintre catolicism si orto­doxie în Europa postcomunista: fantome ale trecutului si provocari pentru viitor”, este dintr-o conferinta sustinuta la „Centro Pro Unione” din Roma, la 18 martie 1993. Textul original a fost usor revizuit pentru aceasta editie si apare cu un post scriptum descriind evolutia evenimentelor pâna la mijlocul anului 1998. Al doilea articol, „Rela­tiile actuale dintre Biserica Catolica si Bisericile Ortodoxe Orientale”, a aparut prima data ca „Dialogul modern romano-catolic – ortodox-oriental”, One in Christ 21 (1985) 238-254. Au fost adaugate noi informatii pentru a tine cont de vizita catolicosului armean Karekin I la Roma, în decembrie 1996.
  O istorie extrem de variata si complexa este prezentata în aceasta lucrare, si m-am straduit sa o prezint cât mai clar posibil. Am încercat sa ramân obiectiv si onest în tratarea a ceea ce uneori sunt situatii tragice si dureroase în istoria acestor Biserici si a relatiilor dintre ele. Sper ca aceasta prezentare îi va ajuta într-o oarecare masura pe crestinii apuseni sa înteleaga mai multe despre fratii nostri din Rasarit, pentru ca, într-o zi, Biserica sa învete – folosind imaginea evocata adesea de papa Ioan Paul al II-lea – sa respire din nou deplin cu doi plamâni, unul rasaritean si unul apusean.

R. Roberson