Criza si identitatea familiei în magisteriul papei Paul al VI-lea

   Criza valorilor care framânta actualmente societatea noastra nu cruta nici macar familia, ba chiar multe dintre certitudinile pe care ea se baza au fost profund distruse sau puse în discutie. Se discuta despre structura ei, despre functiile sale, despre multiplele sale valori de natura sociala, culturala, morala, teologica si spirituala, se pun întrebari referitoare la înfatisarea si rolul ei în societatea de azi, la identitatea sa umana si crestina. Familia este, de aceea, una dintre principalele teme de cercetare si de dezbatere publica, aflându-se în centrul atentiei, preocuparilor si asteptarilor tuturor, în orice sector si la orice nivel. Desigur, aceasta cercetare este pozitiva, întrucât familia este fundamentul pe care se sprijina atât viata individului, cât si cea a comunitatii. Într-adevar, asa cum afirma foarte clar Conciliul al II-lea din Vatican, „mântuirea persoanei si a societatii umane si crestine este strâns legata de o acceptabila prosperitate a comunitatii conjugale si familiale” (GS 47). Familia este, deci, locul unde se afla în joc destinul omului, al omenirii si al Bisericii.
  Este clar ca problemele referitoare la familie interpeleaza în mod direct Biserica. Ea nu poate renunta la lumina principiilor crestine si la actiunea sa pastorala pentru a proteja si promova familia. Mai mult, este de competenta ei, este un drept si datorie a ei de a interveni, în virtutea poruncii primite de la Domnul de a predica evanghelia la toata faptura (cf. Mc 16,15) si, deci, de a anunta vestea cea buna a realitatii matrimoniale si familiale întregii lumi. Fiind constienta de aceasta misiune, Biserica, întotdeauna, în decursul secolelor, a aprofundat problemele familiale, cautând sa le rezolve la lumina revelatiei.
  În secolul nostru, forul cel mai important care a promovat cu insistenta reflectia teologica si pastorala asupra acestei teme a fost, fara îndoiala, Conciliul al II-lea din Vatican. Considerând familia între problemele cele mai importante si urgente ale timpului nostru, care merita „mentiune speciala”, parintii conciliari, cu magisteriul lor foarte clar si incontestabil, au voit sa recheme familia la adevarul ei si sa-i restituie demnitatea si maretia (cf. GS 46). Dupa punerea în tema si clarificarea doctrinei despre familie în forul suprem al Conciliului, ramânea datoria si angajamentul pastoral de a interpreta aceasta doctrina, de a o raspândi, de a o învata si de a o duce mai departe în timp.
  Cel mai mult decât oricare altul, care s-a facut ecoul Conciliului, a fost, fara îndoiala, Suveranul Pontif al Bisericii, Papa Paul al VI-lea, care, deja colaborator principal si promotor al bunei sale reusite, a fost apoi mesagerul si executorul luminat al programului conciliar. Într-adevar, el, papa, în foarte multe documente si discursuri, evoca în mod permanent textele Conciliului, mentinând, cu toate acestea, o originalitate proprie. Toate învataturile prea rodnicului sau magisteriu sunt de acum înainte o mare comoara pentru Biserica si pentru lume.
  Într-adevar, Paul al VI-lea a urmarit cu deosebit interes si a participat cu parinteasca întelegere si solidaritate la problemele de familie, neomitând totusi sa proclame principiile crestine referitoare la institutia familiala. Pe urmele Conciliului, el a dus mai departe, a dezvoltat si a aprofundat învatatura despre familie, a explicat de mai multe ori, atât în documentele, cât si în discursurile sale, semnificatia iubirii conjugale, a casatoriei si a familiei, din punct de vedere social, cultural, moral, teologic si spiritual. Împotriva tuturor ideologiilor false si a multor primejdii care amenintau familia în greaua perioada conciliara si postconciliara, el, cu întelepciune, rabdare si încredere, nu a cedat, ci a ramas întotdeauna foarte ferm în adevarul evangheliei lui Cristos si al magisteriului Bisericii. El a fost unul dintre pontifii care, cu un foarte mare curaj, a aparat valorile perene ale iubirii, ale casatoriei si ale familiei. Este de-ajuns sa ne gândim numai la enciclica Humanae vitae, atât de contestata în întreaga lume, si la interventiile sale privind divortul si avortul. Pe plan pastoral, nu contenea sa sprijine toate masurile si initiativele care tindeau la îmbunatatirea situatiei, nu înceta sa ceara tuturor crestinilor si oamenilor de bunavointa o angajare deschisa si constanta în acest domeniu.
  În paginile acestei lucrari, ne-am oprit asupra învataturii lui Paul al VI-lea, asupra luarilor sale de pozitie privind problemele si identitatea umana si crestina a familiei. Nu am urmat în mod cronologic gândirea lui Paul al VI-lea asupra familiei, ci am cautat sa facem o prezentare sistematica, sa surprindem în mod omogen si organic liniile fundamentale si particulare ale magisteriului sau asupra acestui subiect: „familia”.
  În primul capitol, am tratat despre criza sociala si culturala a familiei, am analizat cum a ajuns ea în criza din cauza vertiginoaselor transformari contemporane, acordând atentie speciala fenomenelor industrializarii, secularizarii si dezvoltarii preponderente a mijloacelor de comunicare sociala. În al doilea capitol, consacrat crizei morale a familiei, am dezbatut problemele ei cele mai grave, acelea care l-au angajat mult pe Paul al VI-lea: reglementarea nasterilor, avortul si divortul. În ultimul capitol, ne-am ocupat de identitatea teologica si spirituala a familiei, considerând-o ca fiind inserata în planul lui Dumnezeu, sub aspectul legiferarii si sfintirii ei de catre Cristos, cu vocatia ei de Biserica familiala, încheind cu unele directive particulare vizând deplina ei recuperare.
  Prin lecturarea atenta a interventiilor lui Paul al VI-lea asupra familiei, speram sa-i redescoperim importanta, ajungând astfel sa întelegem motivul pentru care Biserica, azi, mai mult ca oricând, îsi da seama ca de sfintenia si de plinatatea vietii spirituale a familiei depinde viata fizica si morala a umanitatii; mai mult, dilatarea reala a împaratiei lui Dumnezeu.

A. Bisoc