40 de ani, timp de har și iubire
- Cod produs: SER_00131
- Disponibilitate: În stoc
15,00 Lei
Categorii:
- Cărți,
- Cărți - Poezie religioasă,
- Autori,
- Colectia,
- Editura,
- Colectia - Poezie religioasă,
- Editura - Serafica,
- Autori - Mihai Afrențoae
Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani. Există multe cărţi cu această tematică, unele dintre ele le-am citit şi m-au ajutat să întâmpin cu încredere vârsta medie, dar sursa inspiraţiei cărţii ce v-o prezint: 40 de ani, timp de iubire şi har. Cugetări religioase rimate, reprezintă propria trăire. Deşi de mic copil simţeam muza versurilor, nu i-am dat importanţă, însă chiar în anul în care am împlinit patruzeci de ani, explozia rimelor s-a revărsat în gândurile pe care vi le propun spre savurare.
| Default | |
| An apariție | 2015-07-02 |
| Autor | Mihai Afrențoae |
| Colecția | Poezie religioasă |
| Editura | Serafica |
| ISBN | 978-606-8092-90-4 |
| Număr pagini | 230 |
| Titlu | 40 de ani, timp de har și iubire |





